FOTO, VIDEO: Gicu Grozav, start excelent de sezon: trei goluri, în trei etape pentru Kisvarda FC!
Gicu Grozav, atacantul originar din Alba Iulia, are un start excelent în Ungaria, reușind să marcheze trei goluri pentru Kisvarda FC în primele trei runde ale campionatului din țara vecină. Un debut remarcabil de stagiune pentru talentatul jucător în vârstă de 28 de ani.
În acest weekend, un alt fost unirist, Nicolae Stanciu a punctat în Cehia, pentru Slavia Praga, cei doi jucători albaiulieni fiind incluși de selecționerul Cosmin Contra pe lista convocărilor pentru partidele din preliminariile CE 2020 cu Spania și Malta.
Kisvarda, echipă pregătită de Vasile Miriuță, a învins în deplasare, pe Honved Budapesta, scor 3-1 (1-0), partidă în care fostul unirist a pasat decisiv la deschiderea scorului de către C. Ene (10) și a închis tabela în minutul 90+3, când a profitat de o eroare a portarului advers.
Dacă Gicu Grozav a fost integralist, portarul Mihai Mincă a fost rezervă pentru vizitatori în această rundă. În următoarea etapă, echipa lui Vasile Miriuţă va primi vizita lui Ujpest, echipă clasată pe locul 6.
Internaţionalul român a ajuns la trei goluri înscrise în primele trei runde din prima ligă maghiară. În urma acestei victorii, Kisvarda urcă pe locul 4 în Ungaria, cu 6 puncte acumulate în primele trei etape. De partea cealaltă, Honved, fosta adversară a Craiovei din Europa League, se află pe ultimul loc, fără puncte acumulate.
https://www.facebook.com/392016870930528/videos/363426480995448/
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025 | Vezi laureații echipei din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj, campioana sezonului regular, are 4 reprezentanți în echipa sezonului 2024/2025, adică jumătate dintre nominalizările făcute de FRV| Vezi laureații echipei din „Mica Romă” Echipa din „Mica Romă” susține, joi, și vineri, în „Alba Blaj” Arena, la ora 18.00, jocurile cu CSM Târgoviște, contând pentru sferturile de finală ale Diviziei A1. În formula […]