UPU Alba, „sufocată” de pacienți în decursul anului 2018: Un medic de la urgențe a consultat anul trecut, în medie, 2469 de persoane
UPU Alba, „sufocată” de pacienți în decursul anului 2018: Un medic de la urgențe a consultat anul trecut, în medie, 2469 de persoane
Conform raportului de activitate pe 2018, Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Alba Iulia avea ocupate, la 31 decembrie anul trecut, un număr de 22,5 posturi din necesarul de 34 prevăzut în organigramă.
Din necesarul de 19 medici specialiști sunt ocupate doar 11,5 posturi. Din necesarul total de 137 de posturi prevăzute în organigramă, sunt acoperite doar 116 posturi, restul lipsurilor înregistrându-se în zona personalului sanitar superior sau mediu.
Proporţia medicilor din totalul personalului medical de la UPU Alba Iulia este de 29,03%. Numărul total de consultaţii în anul 2018 a fost în creştere cu 1,04% faţă de anul precedent, respectiv 52.456 pacienţi, din care 12.648 au fost internați.
Au fost înregistrate și 40 de decese la UPU Alba Iulia, respectiv 0,07% dintre pacienții care s-au prezentat aici. Numărul pacienţilor cu cod roşu (timp de preluare 0 minute) a fost de 457, numărul pacienţilor cu cod galben (timp de preluare 5 minute) a fost de 3291, numărul pacienţilor cu cod verde (timp de preluare 21 minute) a fost de 41.199, numărul pacienţilor cu cod albastru (timp de preluare 33 minute) a fost de 5122, iar numărul pacienţilor cu cod alb (timp de preluare 240 minute) a fost de 2387.
Un medic de la UPU Alba Iulia a consultat, în medie, în 2018, un număr de 2469 de persoane. Numărul mediu de pacienţi cărora un asistent le-a prestat servicii medicale a fost de 1192. În raport se arată că au existat ”şi momente tensionate între medici – între medicii secţiei sau cu medicii specialişti de pe alte secţii, sau între medici şi celelalte categorii de personal, ca urmare a afluxului constant mare şi foarte mare de pacienţi, dar şi ca urmare a unor deficienţe de comunicare, a întârzierilor prezentării specialistului solicitat la consultaţie sau dimpotrivă, ca urmare a unor solicitări nejustificate din partea medicilor urgentiști.
Cazurile au fost discutate şi rezolvate punctual cu medicii implicaţi, sau la nivel de şefi de secţie, pentru fiecare caz în parte”. În raportul de activitate al Unității de Primiri Urgențe sunt recunoscute și ”principalele minusuri”:
-timpul prelungit de aşteptare în triaj ca urmare a afluxului mare de pacienţi şi a deficitului de personal, ldisciplina personalului, solicitându-se asistentei şefe, medicilor responsabili de tură şi asistenţilor şefi de tură, tuturor categoriilor de personal, o mai mare implicare şi determinare, nu numai în ceea ce priveşte actul medical ci şi în activitatea de implementare şi menţinere a unui climat de ordine şi disciplină în cadrul secţiei,
-există încă disfuncţionalităţi în completarea datelor în fişa UPU şi introducerea acestor date în sistemul informatic SNUAU, date fiind incompatibilităţile numeroase între aceste sisteme,
-s-a insistat în mod repetat pentru întărirea dialogului cu pacientul şi familia acestuia, pentru prezentarea reală şi obiectivă a situaţiei la fiecare caz în parte, printr-o atitudine profesionistă, politicoasă, de înţelegere.
”Deficitul de personal şi-a pus amprenta asupra calităţii serviciilor acordate, asupra stării de spirit, dat fiind afluxul mare de pacienţi, a modificării patologiei în general, a creşterii numărului de traumatisme, a accidentelor rutiere, a nivelului tot mai ridicat de informare a populaţiei şi a aşteptărilor tot mai crescute ale acesteia. Au fost aplicate un număr de 4 sancţiuni la nivelul personalului UPU, pentru diferite abateri disciplinare”, se arată în bilanțul UPU Alba Iulia.
S-a încercat de mai multe ori completarea organigramei cu personal prin scoaterea posturilor la concurs, dar s-a reuşit doar angajarea unor asistenţi, posturile de medic rămânând în continuare vacante.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ
CTS Alba, apel la donare de sânge: Este nevoie de donatori cu grupele O negativ și A negativ Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat joi, 23 mai 2024, un apel la persoanele care pot să doneze sânge din grupele O negativ și A negativ. ”Vă rugăm frumos să vă faceți timp și să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul? Reguli de bază
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de SFINŢII CONSTANTIN şi ELENA 2024. Ce SMS-uri, felicitări, urări puteţi trimite celor dragi cu ocazia zilei de nume
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de Sfinții Constantin și Elena: În jur de 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica în 21 mai
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui trebuie să îi spui ”La mulți ani” de Sfinții Constantin și Elena. Nume derivate din numele Constantin și din Elena
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cine au fost Sfinții Împărați Constantin și Elena, unii dintre cei mai cunoscuți sfinți ai creștinătății, sărbătoriți pe 21 mai