Rămâi conectat

Actualitate

Procurorul care a blocat descinderea în casa criminalului din Caracal, cercetat disciplinar cu propunere de suspendare din funcție

Unirea Ziarul

Publicat

în

Procurorul care a blocat descinderea în casa criminalului din Caracal, cercetat disciplinar cu propunere de suspendare din funcție

Inspecția Judiciară a transmis miercuri, în legatura cu cazul Caracal, ca inspectorii judiciari din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul Popescu Cristian Ovidiu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.

În motivarea începerii cercetării disciplinare, s-a reţinut că procurorul de caz, sesizat cu infracţiunea de lipsire de libertate a unei minore şi având, ca atare, obligaţia de a lua toate măsurile pentru încetarea acestei stări, nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6:00 a zilei de 26 iulie 2019, în imobilul suspectului unde se presupunea că se află victima, ignorând prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, raportat la art. 20 alin. (2) din Codul penal.

Cercetarea disciplinară este o etapă obligatorie a procedurii disciplinare în cadrul căreia se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei persoanelor vizate. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare.

De asemenea, inspectorii Direcţiei de inspecţie pentru procurori au înaintat Secţiei pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcţie a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni: Temperaturi peste medie la începutul lunii iunie 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni: Temperaturi peste medie la începutul lunii iunie 2025 În prima decadă a lui iunie 2025 temperaturile vor fi uşor peste cea obişnuită în această perioadă, anunță meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie a comunicat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Citește și: VREMEA în România în mai […]

Citește mai mult

Actualitate

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 11 MAI 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ziarul Unirea

Publicat

în

Angajări la stat 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 11 mai 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 11 mai 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea