Ion Mărgineanu: Segmente albaiuliene ale patrimoniului naţional
„Promovarea turismului ca parte integrantă a dezvoltării economice şi sociale a judeţului este o stare de spirit la Consiliul Judeţean Alba”, afirmă preşedintele Ion Dumitrel.
„Un ghid reflectă realitatea imprevizibilă, superbă, dificilă pe alocuri, dar obiectivă a locurilor pe care merită să le vezi, să le simţi cu inima dezlănţuită”, spune Dan Mihai Popescu, coordonator de proiect, director.
„Consiliul Judeţean Alba a deschis un drum spre sufletul tuturor creatorilor, sprijinindu-i în promovarea propriei vocaţii, cum nimeni n-a făcut acest pas. Pentru cultură merită toate eforturile”, ne asigură directorul Ioan Bodea.
Trei păreri care converg întru acelaşi scop: dezvoltarea culturii şi civilizaţiei pe arealul judeţean şi naţional. În acest sens ne permitem să prezentăm câteva titluri apărute în pagini datorate acestei instituţii :
1. Judeţul Alba – Ghid turistic. Ediţia a II-a sub semnătura autorilor Florian Rareş Tileagă, Cristina Cofaru, Ovidiu Haţegan, Diana Cutinici, Clarisa Iordache – un ghid ce ne alungeşte respiraţia inimii peste frumuseţea unei patrii înrădăcinate în râul şi ramul judeţului Alba. Felicitările – foto-text se cuvin. Atenţie doar: din multitudinea aspectelor lipsesc unele. Un exemplu: Cetatea de la Lopadea Veche. A se vedea sinteza lui Ştefan Pascu, etc.
2. Monumente de cult din patrimoniul cultural al judeţului sub zona Aiud. Excelentă monografie a credinţei!
3. Mărturii etnografice mai aproape de cultură – judeţul Alba, lipseşte cel mai fierbinte nucleu etnografic – Lopadea Românească.
4. Ţinutele istoriei. Epoci traversate de costumaţii diverse în număr de 20 – oglinzi deopotrivă arheologice, mănăstireşti – divertismente ale unei istorii frământate, personaj al unei singure strategii – promovarea spre lume a unor ferestre ale demnităţii şi înţelepciunii, locul în care totul prinde viaţă: Muzeul Naţional al Unirii.
5. Ţara Secaşelor. Album comentat. O ţară mereu cu faţa spre răsăritul de soare, rădăcină demnă a Limbii Române, limbă ca veşnicie ce „s-a născut la sat”. Felicitări!
6. Obiective cultural-turistice din judeţul Alba.
Sunt doar câteva pagini din truda pluridimensionistă a unor instituţii ce aparţin Consiliului Judeţean Alba, completată cu biografii mereu în mişcare, luate ca respiraţie a unui patrimoniu fără egal. Am punctat doar file din măreţia unui destin: promovarea valorilor în ultimii doi ani.
Ion MĂRGINEANU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul Silvic 2025: Închisoare pentru hoții de lemne și supraveghere video a drumurilor forestiere
Codul Silvic 2025: Închisoare pentru hoții de lemne și supraveghere video a drumurilor forestiere Noul Cod Silvic, adoptat prin Legea nr. 331/2024 a fost publicat în Monitorul Oficial pe 9 ianuarie 2025. Acesta introduce noi măsuri pentru protejarea mediului, dar și sancțiuni dure pentru a combate tăierea ilegală a lemnelor. Citește și: Noi reglementări în […]