Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Curier Județean

Ziua Cetății ,,Singidava”. Reconstituire istorică, la Cugir

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural Cugir organizează sâmbătă, 20 iulie  2019,  ,,Ziua Cetății ,,Singidava”, primul eveniment de reconstituire istorică, pe platoul Cetate, locul unde istoria este la ea acasă.

Evenimentul începe la ora 13.00, prin deschiderea taberelor și atelierelor meșteșugărești, în prezența ,,Dacii Singidavei” și Garda Apulum. De la ora 18.00, se desfășoară un ,,tur ghidat” la ,,Mormântul princiar”, iar de la ora 19.30 vor avea loc prezentări și demonstrații de tehnică militară daco – romană.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Programul continua (de la ora 20.00), cu Dansuri antice  –  ,,Ielele Singidavei”, cu luptele de gladiatori (Luduș Apulensis) și cu ,,marea bătălie între daci și romani”.  Manifestarea se încheie la ora 21.30 cu ,,Rugul lui Zamolxe”

,,Singidava” este o cetate dacică situată pe dealul „Cetate” din zona orașului Cugir, pe culoarul Mureșului. Încă din 1868, pe acest loc s-a descoperit un tezaur compus din sute de monede de argint. Singidava este menţionată de Claudiu Ptolomeu (90-168), în „Îndreptarul geografic“, ca unul dintre „cele mai strălucite oraşe din Dacia“.

 În 1955 s-a găsit un alt tezaur, alcătuit dintr-un mare număr de monede greco-macedonene şi dacice (cca 2000 de piese).

Dealul Cetăţii, promontoriul ce domină oraşul de astăzi, are o excelentă poziţie strategică şi o bună fortificare naturală.

Istoricul Vasile Pârvan presupunea că la Cugir a existat un centru metalurgic dacic la fel ca la Sibişel şi Grădiştea de Munte, mărturie fiind şi locul numit Piatra Pleşii, de unde se extrăgea piatra de var, dar cel mai incontestabil fapt este tradiţia păstrată până în timpurile noastre, când la Cugir a prins viaţă cea mai mare Uzină Metalurgică din ţară.

Abia primele săpături din anul 1977 au oferit certitudini de un enorm interes, prin descoperirea necropolei cetăţii dacice. Cel mai spectaculos s-a dovedit a fi aşa-numitului “mormânt princiar”, ce a aparţinut unui tarabostes local, cu vârsta în jurul a 35 de ani, probabil conducătorul unui trib din zona văii Cugirului. Războinicul a fost incinerat într-un car de paradă cu patru roţi, alături de care s-au găsit resturile incinerate a trei cai, dar şi numeroase obiecte realizate din fier, bronz, argint şi aur.

Mormântul a fost datat într-o perioadă anterioară Regatului lui Burebista, la începutul secolului I înainte de Hristos. În aceeaşi necropolă a fost cercetat şi un al doilea “mormânt princiar”, nu la fel de bogat, dar conţinând două săbii, o cămaşă de zale din fier şi obiecte de argint.

  (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

Ziarul Unirea

Publicat

în

7-19 mai 2024: „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere”, expoziție de carte religioasă veche la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei Expoziția „Rădăcinile Credinței: Călătorie prin Timp și Cunoaștere” va fi disponibilă în perioada 7-19 mai 2024 la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia și reunește o impresionantă colecție de carte religioasă veche, dar nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea