Protest spontan la Fabrica de Arme Cugir. Salariații sunt nemulțumiți de neacordare unor drepturi pe luna iunie
Peste 150 de salariați de la Fabrica de Arme Cugir au întrerupt astăz, 10 iulie, (într-un protest spontan), activitatea de producție, pe fondul unor nemulțumiri salariale.
Angajații s-au adunat pentru aproximativ două ore, în fața pavilionului administrativ al societății și au cerut conducerii fabricii să le acorde explicații în legătură cu salariile diminuate față de luna precedentă.
Ei au revendicat faptul că pe fișele de plată nu mai apar unele venituri din sporurile de noapte…?!, dar nici majorare de 5% promisă în urma unor negocieri între conducere și sindicat.
Potrivit surselor, între directorul general adjunct, Gheorghe Sava(directorul general Nicolae Mihăilesc aflându-se în concediu medical) și salariați a avut loc un dialog civilizat, oamenii cerînd clarificări vis a vis de drepturile lor salariale.
Conform informațiilor, protestatarii ar fi primit explicații cum că luna a fost mai scurtă (19 zile lucrătoare), la care se adaugă și valorificarea de către unii angajați a voucherelor de vacanță, situație ce a condus la salarii mai mici.
Tot potrivit unor informații pe surse, explicațiile conducerii nu i-ar fi mulțumit pe angajați, aceștia amenințând cu noi proteste în zilele următoare.
(C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
„Aveți niste blesteme foarte puternice”: De ce a plătit un bărbat din Alba o sumă enormă către o falsă măicuță
„Aveți niste blesteme foarte puternice”: De ce a plătit un bărbat din Alba o sumă enormă către o falsă măicuță Un bărbat din Alba a fost înșelat cu peste 150.000 de lei de către o falsă maicuță, pentru a-l dezlega de farmece. Femeia a fost trimisă în judecată de magistrații Judecătoriei Aiud pentru săvârşirea înșelăciune […]