Rămâi conectat

Ştirea zilei

Bacalaureat 2019 în Alba: Elevii de la profilul Uman, de la un liceu din Blaj, au primit de două ori subiecte greşite la proba de Limba şi Literatura Română desfăşurată luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

URS Construct

La proba de Limba şi Literatura Română desfăşurată luni, 1 iulie 2019, elevii de la profilul Uman, care susţin examenul de bacalureat la Colegiul Naţional ”Inochentie Micu Clain” din Blaj au primit de două ori subiecte greşite.

Elevii de la profilul Uman au primit la începutul probei de examen un set de subiecte care erau adresate profilului Real. Comisia a anunțat după aproximativ 20 de minute, timp în care elevii deja scriau, că au primit subiectele greşite.

Elevii au primit alte subiecte, iar foile de examen au fost anulate. În scurt timp, elevii au realizat că şi noile subiecte erau greşite, fiind aceleași pe care le primiseră şi prima dată.

Preşedintele de comisie a fost anunțat de problemă. Subiectele au fost comparate şi s-a constatat că foile de examen sunt din nou greșite, fiind din nou anulate. anulate. Elevii de la uman au primit subiectele corecte după aproximativ 50 de minute de la începerea probei de BAC.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | De ce șoferii și pietonii așteaptă mult la semafoarele din Alba Iulia: Explicațiile primăriei

Ziarul Unirea

Publicat

în

De ce șoferii și pietonii așteaptă mult la semafoarele din Alba Iulia: Explicațiile primăriei La solicitarea ziarulunirea.ro, Primăria Alba Iulia a venit cu o serie de explicații referitor la faptul că mai mulți șoferi au semnalat faptul că au așteptat minute în șir la semafoarele din Alba.  Citește și: VIDEO ȘTIREA TA | Un șofer […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea