Atenție pe unde călcați! Criză de ser antiviperin în unitățile sanitare ale județului Alba
Atenție pe unde călcați! Criză de ser antiviperin în unitățile sanitare ale județului Alba
Niciuna dintre unitățile sanitare din județ nu dispune la această dată de ser antiviperin, toate dozele existente pe stoc în spitale având termenul de valabilitate expirat. Declarația a fost făcută de dr. Daniela Popa – Dreghici, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică Alba în ședința „Sfatul bătrânilor”, prezidată de subprefectul Monica Popescu.
Adjuncta DSP Alba a răspuns astfel unei întrebări adresate de Nelu Fleșer, șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba, care a semnalat că a fost necesar ca o victimă a unei mușcături de viperă să fie transportată cu un elicopter SMURD la alt spital din țară.
Dr. Daniela Popa – Dreghici a declarat că a solicitat Ministerului Sănătății atât toamna trecută, cât și acum 2 săptămâni un număr de 24 de doze de ser antiviperin și a primit promisiuni ca se va rezolva în cel mai scurt timp.
Criza, de altfel, nu este numai în județul Alba, ci în întreaga țară, ea adăugându-se altor crize din sistemul de sănătate unde periodic dispar medicamente pentru diverse patologii. De ultim moment acum este o criză a citostaticelor.
Revenind la serul antiviperin, licitația este organizată la nivel național, iar vaccinul trebuie adus din import.
Din experiența cu ritmul de derulare a licitațiilor s-ar putea să trecem vara fără acest ser, și nu este tocmai bine, pentru că știm, începe vacanța și numărul turiștilor la munte, deci și în zonele cu vipere, se va înmulți și dacă turiștii sunt mușcați nu pot fi tratați cu scuze și explicații administrative.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Andra Bunea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de limba engleză și calificare la faza națională. Tânăra este elevă la Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud
Andra Bunea, locul I la etapa județeană a olimpiadei de limba engleză și calificare la faza națională. Tânăra este elevă la Colegiul Național „Titu Maiorescu” din Aiud Sâmbătă, 15 martie 2025, s-a desfășurat etapa județeană, proba orală, pentru elevii care au obținut minimum 9,50 la proba scrisă, în vederea calificării la etapa națională a olimpiadei […]