(P) Sumă record, de 240 de milioane de euro, alocată de Guvern județului Alba pentru investiții
Circa 240 de milioane de euro sunt alocate de Guvernul României, cu sprijinul Partidului Social Democrat, județului Alba, pentru investiții. O parte sunt finalizate, iar celelalte sunt în faza de derulare sau în etapa de contractare. Vorbim inclusiv de investiții unice în județ, precum construirea primei creșe în mediul rural, la Galda de Jos, sau de proiecte așteptate de zeci de ani – construirea podului de la Căpud peste râul Mureș, unde oamenii trec apa cu brudina.
Asfaltăm și reabilităm – 210 drumuri comunale
Investițiile la peste 40 de tronsoane de drumuri comunale, pe diferite suprafețe, au fost finalizate. Între acestea amintim: DC 1 (2.7km), DC 129 (2.6km), DC 72: DJ 107 H, DC 16, DC 93, DC 121, DC 33. Lucrări de investiții la peste 140 de drumuri din comune, pe diferite porțiuni, sunt în derulare. Între acestea menționăm: DC 141 (3,4 km), DC 97, DC 212, DC 306, DC 125, DC 204, DC 98, DC 82, DC 83, DC 81, DC 152, DC 184, DC 137, DC 130, DC 133, DC 121, DC 94. În contractare avem peste 20 de drumuri, iar lucrările vor începe în curând. Între acestea se numără: DS7, DS 8, DJ 750 (Gârda de Sus), DC 195.
Construim de la zero creșe, grădinițe și reabilităm școli
Guvernul României a alocat finanțare pentru construirea a trei grădinițe în Ciugud, Valea Lungă și Unirea, iar la Galda de Jos se ridică o creșă. De asemenea, cu bani de la Guvern, se reabilitează și se modernizează 18 creșe și grădinițe din județ, iar în cazul altor trei astfel de unități de învățământ investițiile sunt în contractare. De asemenea, cu sprijinul PSD, până în prezent s-au modernizat 6 școli, 22 sunt în proces de reabilitare, iar 11 în contractare.
Modernizăm sistemele de iluminat
Cu bani de la Guvernul României modernizează sistemul de iluminat public din 11 comune ale județului Alba: Almașu Mare, Bucium, Ciuruleasa, Cricău, Doștat, Livezile, Noșlac, Ohaba, Pianu, Roșia Montană și Sâncel.
Construim, extindem și dotăm dispensare comunale
Cu sprijinul Guvernului României se construiesc, modernizează, extind sau dotează 7 dispensare în comunele județului nostru. La Arieșeni, dispensarul se extinde și se reabilitează, iar la Cergău, Bucerdea Grânoasă, Scărișoara și Ocoliș se construiesc dispensare noi. La Daia Română, dispensarul se reabilitează, iar la Lunca Mureșului unitatea medicală se modernizează și se dotează cu echipamente medicale.
Alocăm fonduri pentru 23 de case de cultură și cămine culturale
Astfel de investiții sunt la Arieșeni, Berghin, Daia Română, Doștat, Lupșa, Mirăslău, Pianu sau Zlatna.
Investim în poduri din 10 localități
La Aiud, Blaj, Teiuș, Albac, Blandiana, Ciugud, Crăciunelu de Jos, Ocoliș, Scărișoara și Vadu Moților.
Construim, extindem și modernizăm – 63 de sisteme de canalizare, alimentare cu apă și stații de epurare
Între localitățile beneficiare se numără: Aiud, Zlatna, Berghin, Bucerdea Grânoasă, Bucium sau Jidvei.
Fiecare unitate administrativ-teritorială a județului Alba a beneficiat sau va benefica de cel puțin un proiect de investiții. De exemplu comune precum Daia Română și Bistra au primit peste 5 milioane de euro. Aceste fonduri au fost alocate județului nostru datorită eforturilor echipei PSD, conduse de deputatul Ioan Dîrzu, senatorul Daniel Breaz și europarlamentarul de Alba Victor Negrescu.
Partidul Social Democrat este prima formațiune politică din România care sprijină direct dezvoltarea județului Alba. Grație PSD, banii nu mai rămân la București și nu mai trebuie să să stăm la ușa guvernanților, așa cum se întâmpla pe timpul guvernării PNL-PDL când Elena Udrea era plimbată cu caleașca prin Cetate.
Partidul Social Democrat este partidul care îi tratează cu respect pe cetățenii județului Alba și care se luptă pentru drepturile și dezvoltarea României!
Comandat de PSD, publicat de UNIREA PRES SRL, CMF: 41190008
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Drept la replică PSD Alba: Un nou ostaș în slujba minciunilor liberale: traseistul Horațiu Florea!
Drept la replică PSD Alba: Un nou ostaș în slujba minciunilor liberale: traseistul Horațiu Florea! Fostul nostru coleg, Horațiu Florea, a schimbat doar partidele, fără să-și îmbunătățească deloc cunoștințele. Ori este rău intenționat și mânat de colegii PNL-iști să spună prostii. Citește și: Comunicat de presă | Horațiu Florea : Inexactitățile expuse, ca să nu […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
Metalurgistul Cugir, în cantonament centralizat, noutăți sub comanda lui Itu: Cunțan, Drîngă și Chițimia
-
Opinii - Comentariiacum o zi
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 2 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce bat clopotele bisericilor catolice din întreaga lume în fiecare zi, la ora 12. Legătura cu Alba Iulia și cu data de 22 iulie
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 iulie 1946: A fost creată Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)