Rămâi conectat

Ştirea zilei

Accidentul aviatic din Munții Apuseni revine în atenție: familia tinerei decedate a depus plângere penală împotriva lui Raed Arafat și a lui Mircea Dușa

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Accidentul aviatic din Munții Apuseni revine în atenție: familia tinerei decedate a depus plângere penală împotriva lui Raed Arafat și a lui Mircea Dușa.

Familia Aurei Ion, tânăra de 23 de ani decedată în accidentul aviatic produs în ianuarie 2014 în Munţii Apuseni, a formulat o plângere penală la Parchetul General împotriva lui Raed Arafat, secretar de stat în MAI şi şef al DSU, dar şi împotriva lui Mircea Duşa, fost ministru MApN, şi a lui Dorel Grădinaru, fost inspector general al IGAV.

Acţiunea penală este motivată de faptul că Raed Arafat a solicitat intervenţia cu un avion SMURD, deşi ştia, susţin apărătorii familiei Aurei Ion, că acesta nu are dotările necesare pentru a interveni pe timp de noapte şi în condiţii de ceaţă.

Pe 20 ianuarie 2014, un avion de dimensiuni reduse care avea la bord un echipaj medical s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din Munţii Apuseni, la peste 1.400 de metri, între judeţele Alba şi Cluj.

Echipa medicală se îndrepta din Bucureşti către Oradea, unde urma să preleveze ficatul unui donator. Adrian Iovan, pilotul avionului, a murit la scurtă vreme după impact, iar tânăra studentă la Medicină, Aurelia Ion, a murit înainte ca un echipaj de medici să ajungă la aeronavă.

În urma accidentului aviatic, au supravieţuit copilotul şi celelalte 4 cadre medicale care se aflau la bordul avionului. Raed Arafat a spus, în replică, că se încearcă identificarea unui vinovat cu orice preţ şi pentru orice deces, adăugând că nu era în ţară la acel moment şi nici nu avea responsabilităţi în misiunea de căutare.

„Trebuie să clarific faptul că elicopterul SMURD a fost direcţionat imediat să execute misunea de căutare salvare, decolând de la Târgu Mureş unde existau condiţii de zbor, piloţii renunţând la misiune când s-au apropiat de zona accidentului şi au văzut că vizibilitatea este redusă, existând şi condiţii de givraj”, a spus Arafat. Acesta a mai precizat faptul că nu a avut nicio implicare în organizarea misiunii de transplant, pentru care nici nu a fost înregistrată o solicitare de sprijin de către Agenţia de Transplant.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Grupul de Tulnicărese ”Apuseni”, invitat de onoare la Festivalul „Glasul Buciumului” din Munții Vrancei: Cartea ”Povestea Tulnicului din Munții Apuseni”, lansată cu ocazia zilelor orașului Câmpeni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Grupul de Tulnicărese ”Apuseni”, invitat de onoare la Festivalul „Glasul Buciumului” din Munții Vrancei: Cartea ”Povestea Tulnicului din Munții Apuseni”, lansată cu ocazia zilelor orașului Câmpeni Grupul de Tulnicărese ”Apuseni” este invitat de onoare la Festivalul „Glasul Buciumului” din Munții Vrancei. Cartea ”Povestea Tulnicului din Munții Apuseni”, scrisă de nepoata Marianei Gligor, declarată „Tezaur Uman […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea