A VIII-a ediţie a concursului de recitare pentru preşcolari „Eminescu şi copiii”
Astăzi, 17 ianuarie, de la ora 10.30, la Grădiniţa nr. 12 Alba Iulia va avea loc a VIII-a ediţie a concursului de recitare „Eminescu şi copiii”, organizat împreună cu Grădiniţa nr. 16, fiind înscrise 18 grădiniţe, ne-a informat ed. Ioana Decean, purtătorul de cuvânt al unităţii-gazdă. De altfel, în toate grădiniţele din Alba Iulia s-a desfăşurat săptămâna trecută faza pe fiecare unitate preşcolară, la Grădiniţa nr. 12, de exemplu, existând copii care au învăţat chiar şi 10 strofe din „Luceafărul”. Coordonatoarea proiectului este prof. Eugenia Ignat, inspector şcolar de specialitate la IŞJ Alba, iar responsabili sunt directorii celor două grădiniţe: Veronica Suciu – Grădiniţa nr. 12 şi Maria Ladea – Grădiniţa nr. 16. Concursul se va desfăşura pe două secţiuni: *Recitare – câte 2 preşcolari de la fiecare grădiniţă cu personalitate juridică şi câte un copil de la grădiniţele structură (numai copii din grupa pregătitoare), *Arte plastice (picturi sau desene inspirate din poezia eminesciană): 5 lucrări de la grădiniţă cu personalitate juridică, două lucrări de la grădiniţele structură.
Din juriul prezidat de prof. Eugenia Ignat vor face parte Mioara Pop – directorul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, Daniela Floroian – director adjunct al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, prof. Antonina Panait – inspector pentru activităţi educative la IŞJ Alba şi prof. Elena Sas – din partea Palatului Copiilor. La final, toţi copiii vor primi diplome, ciocolată, jucării de pluş şi câte pliant cu Mihai Eminescu.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Locuințe sociale 2025: Start pentru preluarea cererilor în Alba Iulia. Sunt disponibile pentru închiriere locuințe în cartierul Gheorghe Șincai
Locuințe sociale 2025: Start pentru preluarea cererilor în Alba Iulia. Sunt disponibile pentru închiriere locuințe în cartierul Gheorghe Șincai Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia, informează cetățenii care locuiesc în SDL Alba Iulia că începând cu data de 12 mai 2025 demarează procesul de preluare a cererilor pentru repartizarea de […]
Bărbat din Daia Română, cu „alcool la bord”, oprit în trafic de polițiști: Ce alcoolemie avea
Bărbat din Daia Română, cu „alcool la bord”, oprit în trafic de polițiști: Ce alcoolemie avea Un bărbat din Daia Română a fost prins băut la volan, în toiul nopții, la Petrești. Citește și: Șoferi cu „alcool la bord” opriți în trafic de polițiștii din Alba: În cazul unui tânăr din Cugir există indicii că […]
Tânără de 25 de ani, din Alba Iulia, REȚINUTĂ pentru furt: A sustras haine dintr-un magazin
Tânără de 25 de ani, din Alba Iulia, reținută pentru furt: A sustras haine dintr-un magazin O tânără de 25 de ani, din Alba Iulia, s-a ales cu dosar penal și a fost reținută pentru 24 de ore după ce a sustras haine dintr-un magazin. Citește și: Bărbat din Alba, urmărit internațional pentru furt calificat, […]