Medicul primar Lăcrămioara Morar–noul manager al Spitalului Orășenesc Câmpeni
Medicul primar Lăcrămioara Morar–noul manager al Spitalului Orășenesc Câmpen.
Prin decizia emisă în urmă cu câteva zile de către primarul Ioan Călin Andreș, medicul Lăcrămioara Morar este noul conducător al Spitalului Orășenesc Câmpeni pentru o perioadă de 3 ani, aceasta promovând concursul organizat recent pentru ocuparea funcției de manager, persoană fizică, la binecunoscuta unitate medicală din „Capitala Țării Moților”.
Originară din Câmpeni, doctorița Lăcrămioara Morar a precizat faptul că a absolvit Liceul Teoretic „Avram Iancu” din localitate și Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, promoția 1999, obținând post la spitalul pe care îl conduce acum în anul 2000, atunci când și-a început stagiatura. După rezidențiatul făcut la centrul universitar din Cluj Napoca, s-a reîntors la post în 2006, iar din anul 2012 este medic primar ginecolog, având astfel o vechime apreciabilă în acest spital.
Noul manager a menționat faptul că pentru buna administrare și funcționare a spitalului va urmări pe perioada mandatului mai multe obiective, iar cele mai importante sunt:
- realizarea planului de conformare a spitalului prin reabilitarea și modernizarea blocurilor operatorii de chirurgie-ortopedie, ginecologie și sala de nașteri;
- dotarea cu aparatură medicală pentru: laboratorul de analize medicale în vederea acreditării RENAR; laboratorul de radiologie-imagistică medicală cu un computer tomograf; compartimentele Neurologie, ATI și CPU; stația de sterilizare cu o instalație modernă;
- reacreditarea unității medicale în 2020, după încheierea actualei perioade de acreditare;
- transformarea unității în spital orășenesc de urgență de nivel 4, cu mai mulți medici specialiști pentru compartimentul CPU, conform normativelor în vigoare.
Medicul a precizat că, la preluarea mandatului, situația economică a spitalului nu este una bună, deoarece există plăți restante în valoare totală de aproximativ 518.000 lei către furnizorii de servicii și bunuri – alimente, materiale sanitare, instituția având înregistrate datorii și în toamna anului trecut, când și-a încheiat mandatul fostul manager ce a condus-o 3 ani.
Din punct de vedere al structurii, Spitalul Orășenesc Câmpeni are aprobate 125 de paturi de spitalizare continuă, repartizate astfel: secția Medicină Internă – 36 paturi, din care 8 paturi la compartimentul Neurologie și 4 paturi la compartimentul Boli Cronice; secția Chirurgie Generală – 25 paturi, din care 10 paturi la compartimentul Ortopedie și Traumatologie; secția Pediatrie – 25 paturi, din care 4 paturi la compartimentul Neonatologie; compartimentele Obstetrică – Ginecologie, Gastroenterologie, Psihiatrie și ATI – 39 de paturi în total. La acestea se mai adaugă 5 paturi de supraveghere în cadrul CPU, 6 paturi de însoțitor și 10 paturi de spitalizare de zi.
În prezent, spitalul deține efectiv 11 medici angajați, 7 medici rezidenți care ar putea să se întoarcă la posturile din spital – unul care este localnic este așteptat în toamna acestui an, însă are nevoie de 3 doctori de medicină de urgență sau de medicină generală cu atestat de medicină de urgență, un anestezist, un medic specialist ATI, un dermatolog, un pediatru, un oftalmolog, un neonatolog, un ORL – ist. Totodată, în aceeași dispoziție prin care a fost desemnat noul manager al Spitalului Orășenesc Câmpeni, doctorul Daniel Ioan Șenilă – fost manager interimar al unității – a fost numit director medical interimar pentru o anumită perioadă de timp.
Ovidiu CULDA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Tânărul artist din Alba care desenează poveşti pe pielea oamenilor într-un salon din Germania: ”Tatuajele sunt mai mult decât artă, sunt „pânze vii“ care rămân pe noi toată viața”
Tânărul artist din Alba care desenează poveşti pe pielea oamenilor într-un salon din Germania: ”Tatuajele sunt mai mult decât artă, sunt „pânze vii“ care rămân pe noi toată viața” Alin Sântea, un tânăr din Tărtăria, comuna Săliștea, a realizat primul tatuaj în urmă cu mai bine de 10 ani, folosindu-se de un aparat improvizat şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
8 august – Ziua Internaţională a Pisicii. Curiozități despre prietenii blănoși care ne bucură viața de peste 9.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
11 august 1456, ziua în care Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, se stinge din viață. A fost înmormântat la Alba Iulia, iar pe piatra sa funerară stă înscris ”S-a stins lumina lumii”
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
9 august – Ziua internațională a grădinilor zoologice și a parcurilor
-
Sportacum 4 zile
FOTO: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 1-3 (0-1), în Cupa României | Studenții, calificare fără emoții
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
7 august – Sfânta Cuvioasă Teodora, prima româncă trecută în rândul sfinților
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Veta Biriș, doamna muzicii populare din Alba, își aniversează ziua de naștere: Celebra interpretă împlinește 75 de ani