Rămâi conectat

Cultură Educație

Garda Apulum, invitată în Polonia, la Zilele Erasmus și Festivalul Științei. Va susține două spectacole de reconstituire istorică antică

Ziarul Unirea

Publicat

în

Garda Apulum este prezentă în aceste zile în orașul Pila din Polonia, unde a fost invitată de Universitatea Stanislaw Staszic de Științe Aplicate din localitate, pentru a participa la Zilele Erasmus și Festivalul Științei. În această deplasare reenactorii albaiulieni sunt însoțiți și de colegii lor de la Pitești, membri ai Asociației Historia Renascita.

Cu această ocazie voluntarii celor două asociații vor susține două spectacole de reconstituire istorică antică în ziua de joi, 4 aprilie 2019.

De amintit că Garda Apulum este formată din Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului și Ludus Apulensis, trei trupe apărute în urma unor proiecte inițiate și coordonate în ultimii șapte ani de către Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Deplasarea în Polonia este organizată de Universitatea Stanislaw Staszic de Științe Aplicate din Pila (Polonia), Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, cu sprijinul  Waterpure Office Systems SRL și al Societății de Transport Public Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, premiul I și II la concursul național ”Eroul meu de ieri și de azi”: Povești de viață impresionante așezate pe hârtie de Iulia Laza, Lucas Popescu și Raluca Ramf

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia, premiul I și II la concursul național ”Eroul meu de ieri și de azi”: Povești de viață impresionante așezate pe hârtie de Iulia Laza, Lucas Popescu și Raluca Ramf Poveștile din trecut ale veteranilor de război, ale prizonierilor sau ale celor deportați sunt povești de viață impresionante. Elevii colegiului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea