Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputat PNL Florin Roman: ”Îndrăznește să mai crezi că PSDragnea poate face bine României…”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,

Deși PSDragnea a vândut nenumărate iluzii în campaniile electorale trecute și a promovat, ulterior, o serie impresionantă de promisiuni pompoase în programul său de guvernare referitoare la creșterea pensiilor, la scăderea taxelor și a impozitelor, dar și la efectuarea investițiilor pe bandă rulantă, nu s-a întâmplat nimic din toate acestea!

În plus, asigurarea dată în scris de domnul Dragnea, pe la toate emisiunile tv, cum că rata de absorbție a fondurilor europene va crește spectaculos în mandatul guvernelor sale, generând dezvoltare prin nenumărate proiecte implementate, nu are nicio legătură cu realitatea din teren, lucrurile stând exact pe dos.

Astfel, în numai doi ani de zile, nu numai că nu ați reușit să îmbunătățiți nivelul de trai al românilor, așa cum le-ați promis solemn când le-ați acaparat voturile, dar ați reușit să-i sărăciți și mai tare, devalorizând peste așteptări toate creșterile salariale acordate și, mai mult decât atât, determinând o evoluție a ratei inflației extrem de mare, chiar cea mai mare din Uniunea Europeană, care a ars rapid veniturile majorate ale românilor și a aruncat în derizoriu tot ce s-a realizat în anii anteriori!

În acest sens, stau ca dovadă, negru pe alb, datele statistice care arată clar faptul că, numai în ultimele trei luni, mai multe categorii de produse şi servicii s-au scumpit cu mult peste medie! Creșteri fulminante de prețuri sunt la cartofi, un aliment de bază al românilor, al căror preţ a urcat cu 21% în intervalul decembrie 2018 – februarie 2019, la legumele şi conservele din legume, al căror preț este mai mare cu 15,77%, la citrice şi alte fructe meridionale, mai scumpe cu 5,53%, dar și la fructele proaspete, fructele şi conservele din fructe în general, al căror preț este mai mare cu peste 5%. Și prețul pâinii și al produselor de franzelărie şi al specialităţilor este mai mare cu 1,27%. De asemenea, carburanţii s-au scumpit cu 2,66%, iar serviciile de apă, canal şi salubritate, cu 1,9% și serviciile de telefonie cu 2.04%, într-un timp foarte scurt!

Analiza datelor statistice reale, și nu a celor inventate în laboratoarele PSDragnea, demonstrează, în mod indubitabil, incapacitatea de a guverna a acestui partid acaparat de non-valori și arată limpede că politicile promovate de acesta conduc România doar către faliment, sărăcie și subdezvoltare, dacă lucrurile nu vor fi stopate la timp!

Mărturie în acest sens stau deficitele bugetare și economice, nivelul ridicat al inflației și supra-taxarea intempestivă a unor sectoare economice, așa cum s-a întâmplat și în cazul OUG 114/2018, care nu au generat deloc efecte pozitive, ci au condus la creșterea riscului de țară și la creșterea costurilor la care se împrumută statul român! Deci politicile PSDragnea NU duc la evoluție și stabilitate economică și, implicit, la bunăstare pentru cetățenii acestei țări!

Domnilor guvernanți ai PSD-ALDE,

Cifrele reale arată că ceea ce ați dat cu o mână românilor, luați deja cu trei din buzunarele lor, în urma deciziilor proaste și incalificabil de iresponsabile pe care le-ați luat de când ați preluat din nou guvernarea, și anume din ianuarie 2017 și până în prezent.

Vă mulțumesc!

Florin-Claudiu ROMAN, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Abrud va fi modernizat și dotat cu echipamente medicale performante: A fost semnat contractul de finanțare de peste 6,5 milioane lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ambulatoriul Spitalului Orășenesc Abrud va fi modernizat și dotat cu echipamente medicale performante: A fost semnat contractul de finanțare de peste 6,5 milioane lei Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate a alocat primele două contracte de finanțare către Organismul Intermediar Program Sănătate din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Priorității 1 a Programului, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea