Un consilier local PNL, de la o primărie din județul Alba, s-a alăturat echipei PRO România, condusă de Horațiu Florea
Mihail Trifa, consilier PNL la Câmpeni și fost viceprimar al orașului, a decis să se alăture filialei din Alba a partidului PRO România, organizație coordonată de Horațiu Florea.
„Decizia de a pleca din PNL nu a fost una complicată, având în vedere faptul că actualul mod de a face politică al dreptei este unul lipsit de substanță și proiecte concrete. De altfel, nu am ascuns niciodată faptul că îl apreciez mult pe Victor Ponta, precum și realizările sale din perioada în care a condus Executivul României.
Sper ca intrarea mea în PRO România să fie un semnal pentru toți cei care nu se mai simt reprezentați în alte formațiuni politice.”, a declarat Mihail Trifa, care are 44 de ani și este de profesie economist.
“Nu pot decât să constat, cu satisfacție, de la zi la zi, că PRO România se definește ca o platformă în care oameni tineri, și nu numai, bine pregătiți profesional, își găsesc locul pentru a se alătura proiectului nostru politic.
Salut, așadar, trecerea lui Mihail Trifa în rândurile noastre și sunt sigur că, astfel, filiala noastră din Câmpeni va deveni una mai puternică și cu o agenda care să se ridice la așteptările comunității locale.”, a precizat Horațiu Florea
În momentul de față, filiala Alba a partidului PRO România numără aproape 1000 de membri, cărora li se alătură un număr important de simpatizanți
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Cresc tarifele pentru serviciile de pază prestate de Poliția Locală din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali
Cresc tarifele pentru serviciile de pază prestate de Poliția Locală din Alba Iulia: Proiectul, pe masa consilierilor locali În ședința ordinară din data de 30 ianuarie 2025, consilierii locali vor avea de aprobat proiectul privind majorarea tarifelor serviciilor de pază oferite de poliția locală Alba Iulia. Citește și: VIDEO | „Turiști” în Alba Iulia: Poliția […]