Rămâi conectat

Curier Județean

Cum a reușit să scape de o amendă de 5.000 de lei, un șofer prins în timp ce transporta, ilegal, lemne

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un bărbat din Blaj, prins în trafic în timp ce transporta ilegal lemne, a contestat în instanţă procesul verbal de contravenţie pe care agentul constatator uitase să-l semneze şi a scăpat de amenda de 5.000 de lei pe care poliţistul i-a aplicat-o după ce, luna aceasta, Judecătoria Blaj a anulat documentul.

Faptele pentru care bărbatul a fost sancţionat s-au petrecut în septembrie anul trecut. Agentul de poliţie care l-a oprit în trafic l-a amendat cu 5.000 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute şi sancţionate de art. 19 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 171/2010, şi i-a aplicat, totodată, sancţiunea complementară a confiscării materialului lemnos transportat

Bărbatul a sesizat că poliţistul a uitat să semneze procesul verbal şi s-a hotărât să speculeze acest lucru în instanţă după ce a aflat că, pentru a fi valabil, procesul verbal de contravenţie trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

„O condiţie esenţială pentru legalitatea procesului-verbal de contravenţie este semnătura agentului constatator, semnătură care trebuie să existe pe toate exemplarele procesului-verbal de contravenţie, lipsa acesteia fiind sancţionată cu nulitatea absolută a actului. (…) Agentul constatator este învestit cu forţă publică statală, iar modul de emanaţie a acestei forţe publice este tocmai semnătura sa, prin care se conferă putere de act autentic întregului înscris. Lipsa acestei formalităţi nu poate fi sancţionată decât prin nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenţie, întrucât, în această situaţie, actul administrativ este esenţialmente inexistent, nefiind decât un înscris, în care au fost constatate anumite aspecte de către o persoană. Semnătura agentului constatator trebuie să poarte asupra tuturor exemplarelor procesului-verbal, neputând fi acoperită în nici un mod”, arată avocatul Raluca Cârstea, Legal Land, citând din considerentele deciziei Judecătoriei Blaj, pronunţate luna trecută (www.rolii.ro).

Practic, instanţa a constatat că procesul verbal nu este semnat de către agentul constatator (deşi cel depus de IPJ era semnat, şi a concluzionat că „este evident că semnătura a fost făcută ulterior, exemplarul depus de către petent nepurtând semne de contrafacere”.

Judecătoria Blaj a admis, astfel, plângerea contravenţională formulată şi a anulat procesul-verbal contestat.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Molnar Bianca, albaiulianca șefă de armă, pe arma Geniu, a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești. Ce medie a avut absolventa

Bera Larisa

Publicat

în

Molnar Bianca, albaiulianca șefă de armă, pe arma Geniu, a Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești. Ce medie a avut absolventa Pe 26 iulie, emoțiile au fost la înălțime pentru cei 430 de absolvenți ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri „Basarab I” din Pitești, care au marcat finalul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea