Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Claudiu Răcuci (PNL – Alba) – Modificare importantă a Legii privind vânzarea produselor și garanţiile – produs la schimb pe durata reparației

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Deputatul PNL Claudiu Răcuci a depus o propunere legislativă pentru completarea Legii privind vânzarea produselor și garanţiile asociate acestora, astfel încât dacă un produs se defectează în perioada de garanție, pe perioada reparației, acestuia să-i fie pus la dispoziție un produs cu caracteristici similare:

„Am depus la Camera deputaților un proiect de completare a Legii privind vânzarea produselor și garanţiile asociate acestora, în condițiile în care foarte mulți cetățeni mi-au semnalat că li s-au defectat frigiderele, mașinile de spălat sau alte produse de folosință îndelungată și, pe perioda reparației, oamenii nu au avut cu să-și satisfacă nevoile.

Trebuie spus faptul că durata reparațiilor poate varia între 10-15 zile în orașele mari și poate ajunge la peste 30 de zile pentru consumatorii din mediul rural, în special ca urmare a distanțelor mari față de unitățile de service autorizate și acceptate de vânzători. Ori, este firesc să ne întrebăm oare ce face cetățeanul 30-40 de zile cât i se repară produsul? Dacă e vară și i s-a stricat frigiderul unde ține mâncarea? Dacă este iarnă și frig și i s-a stricat caloriferul cu ce își încălzește locuința? De aceea, am propus ca perioada în care produsul de folosință îndelungată se află în procesul de reparație, vânzătorul, pe cheltuiala sa, să asigure consumatorului un produs cu caracteristici similare. Atenție, un produs similar, nu unul identic! Adică omul să poată să își sătisfacă nevoile pe perioada reparației.

Vreau să cred că o asemenea măsură va stimula vânzătorii de produse de folosință îndelungată să ofere spre vânzare produse calitativ superioare, testate, care numai în situații excepționale se defectează în perioadele de garanție. Sunt deja mulți asemenea furnizori, pe care legea nu o să-i afecteze deloc, pentru că vând produse bune.”

Claudiu-Vasile RĂCUCI, deputat PNL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO Au început lucrările de modernizare a iluminatului public la Stremț: Finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Au început lucrările de modernizare a iluminatului public la Stremț: Finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei La Stremț au început săptămâna aceasta lucrările de modernizare a iluminatului public, a anunțat primarul comunei, Traian Ștefan Popa. Potrivit edilului, lucrările în valoare de aproape 1 milion de lei se vor realiza printr-o finanțare nerambursabilă, fiind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea