Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Politică Administrație

Ioan Lazăr, liderul ALDE Alba: ALDE nu va susține pe niciunul dintre cei doi viceprimari la conducerea Primăriei Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Președintele ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat miercuri în cadrul unei conferințe de presă că în cazul în care Mircea Hava, care este pe un loc eligibil pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare, pleacă din fruntea Primăriei Alba Iulia, ALDE nu îi va susține pe niciunul dintre cei doi viceprimari, Gabriel Pleșa și Paul Voicu.

”Actualul primar Mircea Hava este pe un loc fruntaș, eligibil pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Așa că a început lupta între cei doi viceprimari: cine să îi fie urmașul, cine să îi ia locul. Voi avea ol întâlnire cu cei doi consilieri ALDE, iar ALDE nu va susține pe niciunul dintre cei doi. Nici pe Gabi Pleșa, nici pe Paul Voicu. Poate vi s-ar părea normal ca ALDE să susțină un fost liberal, Gabi Pleșa, că nici dânsul nu mai este liberal acum. Dacă vă amintiți, la un miting, vara trecută,  al opoziției împotriva actualei guvernări, a participat toată spuma, toată conducerea PNL și PDL, a fost domnul Mircea Hava, domnul Dumitrel, lomnul Roman, alți parlamentari,  dar  conducătorul echipei, cu o trompetă în mână, a fost viceprimarul Gabi Pleșa. Ce o fi gândit atunci când a strigat vorbe urâte la adresa lui Călin Popescui Tăriceanu, nu știu, dar m-a dezamăgit foarte tare această ieșire a lui. De aceea nu o să-l susținem,  nu o să votăm ca dânsul să rămână la conducerea Primăriei Alba Iulia în cazul în care pleacă Mircea Hava. Iar în legătură cu domnul Paul Voicu nu am multe de spus, decât că din punctul meu de vedere nu este potrivit pentru a conduce consiliul local și municipiul Alba Iulia”, a declarat Ioan Lazăr.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră

Unirea Ziarul

Publicat

în

13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea