Comunicat/ PSD Alba: ”Banii pentru repararea drumurilor din Apuseni sunt în bugetul pe care PNL nu l-a votat”
În primăvară vor începe lucrările pentru repararea a 50 de kilometri de drumuri din Munții Apuseni – care aparțin de DN 74 și DN 75 – astfel încât cei care vizitează această frumoasă porțiune a României și deopotrivă locuitorii județului să se bucure de zona noastră de munte care ne-a fost hărăzită, sentiment ce dispare dacă mergi la schi în Șureanu, unde îți ”rupi” mașina, Consiliul Județean refuzând orice fel de implicare.
Fără a avea cunoștință de cauză sau cu singurul scop de a dezinforma, deputatul Florin Roman a spus, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că în actualul buget de stat nu există bani pentru DN 74 și DN 75, folosind, de asemenea, probabil din aceleași considerente enunțate mai sus, termeni precum ”cârpeli”.
Guvernul României, domnule Roman, alocă, pentru drumuri din Apuseni și județul Alba, aproape cinci milioane de euro. ”Ceea ce nu vezi prin ochii tăi, nu mărturisi prin a ta gură” – spune o zicală care vi se potrivește, în cazul în care nu v-ați aplecat privirea asupra bugetului pe care nu l-ați votat. Interesant este și subiectul pe care ați ales să-l abordați, fără să luați în seamă bârna din ochiul dumneavoastră, în condițiile în care în Alba – în ciuda funcției pe care ați deținut-o – sunt sute de kilometri de drumuri județene care nu au văzut asfaltul.
Nu este suficient a avea în Parlamentul României doar o prezență fizică – la școală profesorul spunea elevului că doarme încălțat –, iar dacă nu vi s-a adus, între timp, la cunoștință, ceea ce nu ați votat, vă spunem noi: aproape 2,5 milioane de euro pentru drumurile din Apuseni, tronsoane care, odată reparate, vor crește mobilitatea locuitorilor județului, turismul și economia locală.
Vorbim, aici, de repararea a 50 de kilometri, din mai multe sectoare importante, pe care le enumerăm: Arieșeni – Albac (DN 75); Buceș – Vulcan (DN 74 – aproape de granița județului Alba); limita județului Hunedoara – Mătișești – Abrud – Zlatna (DN 74); Vidolm – Lungești – Cornești – Turda (DN 75); dar și de repararea Drumului Național 1, pe ruta Alba Iulia – Aiud – Unirea, pentru care s-au alocat 2,3 milioane de euro.
Parlamentarii social-democrați din Alba au depus toate diligențele necesare pentru obținerea unei sume cât mai generoase și, la fel ca demnitarii PSD-ALDE din alte județe, și-ar fi dorit mai mult – respectiv reabilitarea completă a tuturor drumurilor: numai țintind spre stele poți atinge cerul –, însă trebuie să înțelegeți, domnule Roman, că nu se pot realiza toate deodată.
În cazul în care vreți să știți ce se mai întâmplă la Consiliul Județean Alba – că despre situația județului am observat că nu sunteți interesați – vă transmitem că instituția a rămas la fel de neperformantă, iar în 2019 are excedent bugetar record, de aproape 30 de milioane de euro, bani care puteau fi folosiți, negreșit, pentru reabilitarea drumurilor județene.
Nevotând bugetul, cei cinci parlamentari PNL din Alba au votat, în egală măsură, împotriva a 140 de proiecte finanțate prin PNDL pentru județul nostru, împotriva investițiilor în școli și spitale, împotriva finalizării Autostrăzii Sebeș-Turda, dar și a proiectelor cu finanțare europeană derulate de primăriile din județul Alba.
Apropos de infrastructură, când vom ajunge în șapte ore la Viena?
Consilierii județeni ai PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale