Închisoare cu executare pentru doi infractori periculoși din Cugir, trimişi după gratii pentru infracţiuni cu violenţă comise noaptea
Închisoare cu executare pentru doi infractori periculoși din Cugir, trimişi după gratii pentru infracţiuni cu violenţă comise noaptea.
Doi infractori deosebit de periculoşi din Cugir au primit sentinţe definitive de condamnare în regim de detenţie pronunţate la Curtea de Apel.
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost condamnat, definitiv, miercuri, 30 ianuarie 2019, la pedeapsa internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an pentru mai multe infracţiuni de tâlhărie calificată, furt şi lovire. Inculpatul se numeşte Sabău Marian şi mai este cercetat în alte cauze pentru infracţiuni similare.
Un alt inculpat judecat în acest dosar, Măgureanu Constantin Ciprian (37 ani), recidivist, a primit pedeapsa de 3 ani cu executare pentru complicitate la tâlhărie, la care a fost adăugat şi un rest de 792 zile de închisoare dintr-o condamnare anterioară. Internarea primului condanat întrun centru educativ se datorează faptului că acesta a comis infracţiunile în timp ce era minor.
Victima celor doi condamnaţi este o femeie din Cugir care a fost agresată într-o staţie de autobuz. Anterior, cei doi au consumat băuturi alcoolice şi s-au drogat cu prenadez, iar din zona bulevardului pietonal din oraşul Cugir au urmărit-o pe persoana vătămată până la Spitalul Orăşenesc Cugir cu intenţia de a-i sustrage plasa cu bunuri pe care a avea asupra sa. Atacul acestora a avut loc după ce femeia a ieşit din spital.
”În noaptea de 16/17.08.2017, în jurul orei 00:00, au urmărit persoana vătămată iar în momentul în care a ajuns în staţia de autobuz inculpatul Sabău Marian a alergat până la aceasta, i-a smuls din mâna dreaptă plasa din plastic în care avea o bluză, o fustă şi geanta care conţinea telefonul mobil, un ceas de mână, un inel de argint, mărgele, cercei, o brăţară, o cruciuliţă şi suma de 66 lei, şi a fugit de la faţa locului împreună cu inculpatul Măgureanu Constantin Ciprian, cu care a împărţit bunurile sustrase, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu în cuantum de aproximativ 500 lei”, se precizează în motivarea deciziei de la instanţa de fond. Victima a declarat, ulterior, că s-a speriat, a intrat în stare de şoc şi a început să zbiere şi să plângă, iar un martor a rămas cu ea până la sosirea organelor de poliţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | BiblioValiza la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir: Lecturi interactive, istețime și voie bună
FOTO | BiblioValiza la Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir: Lecturi interactive, istețime și voie bună BiblioValiza a ajuns, luni 10 martie 2025, la Școala Gimnazială Nr.3 Cugir, purtând multe cărți, povești și jocuri. Copiii au întâmpinat-o cu mult entuziasm și nerăbdare. Într-o atmosferă caldă de primăvară, s-a citit împreună, s-au creat povești, iar copiii au […]