Ministrul Justiţiei: Autorul crimei de la Mediaş nu a beneficiat de legea privind recursul compensatoriu
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus miercuri că autorul crimei de la Mediaş nu a beneficiat de legea privind recursul compensatoriu.
„O precizare. Autorul faptei de la Mediaş nu face parte din categoria celor ce au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu”, a anunţat Tudorel Toader în cadrul unei conferinţe de presă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul din Sibiu susţine că doi dintre agresori au fost eliberaţi în baza recursului compensatoriu, iar cel de-al treilea fiind, de asemenea, este recidivist, potrivit Agerpres.
„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că în noaptea de 12/13.01.2019, în jurul orei 0,40, numiţii R.M. (în vârstă de 30 de ani, născut în municipiul Blaj, judeţul Alba, recidivist, eliberat la data de 25.05.2018, cu un rest de executat de 777 zile), O.O.I. (în vârstă de 38 de ani, născut în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, cu antecedente penale), A.P. (în vârstă de 34 de ani, născut în municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, recidivist, eliberat la data de 13.06.2017 cu un rest 423 zile) şi alţii s-au deplasat în clubul Serabeva din Mediaş. În jurul orei 1,05, un grup format din 10 persoane de sex masculin pătrunde în club şi se îndreaptă direct către masa ocupată de cei de mai sus, din acest grup făcând parte victima F.M.A. (în vârstă de 25 ani, născut în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu). Imediat, între cele două grupuri are loc o altercaţie în cadrul căreia este lovit martorul C.I., precum şi R.M. Văzând că R.M. se îndreaptă către ei cu un cuţit, membrii grupului din care făcea parte şi victima părăsesc clubul şi o iau la fugă către poarta imobilului aflată la aproximativ 20-30 de metri depărtare de club, aceştia fiind urmaţi imediat de către R.M., O.O.I., A.P., precum şi de celelalte persoane”, a declarat prim-procurorul Ion Veştemean.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Două dintre operele lui Costantin Brâncuși de la Târgu Jiu vor fi incluse în patrimoniul UNESCO
Două dintre operele lui Costantin Brâncuși de la Târgu Jiu vor fi incluse în patrimoniul UNESCO Guvernul român anunță o zi deosebită pentru patrimoniul național: Ansamblul monumental „Calea Eroilor” creat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu și Frontierele Imperiului Roman – Dacia au fost acceptate pentru includerea în lista patrimoniului mondial UNESCO. Această veste a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
25 iulie – Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
-
Actualitateacum 4 zile
Cât de mult alcool consumau românii acum 150 de ani: Ţăranii dădeau vin şi ţuică până şi copiilor mici
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
23 iulie, Ziua Presei Militare Române. Prima publicaţie militară din România s–a înfiinţat pe vremea lui Cuza
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
27 iulie – Sfântul Pantelimon, „doctorul fără de arginţi“. Se mănâncă porumb şi dovlecei, pentru ca oamenii să fie viguroşi în timpul iernii
-
Ştirea zileiacum 5 zile
TITULARIZARE 2024 în Alba: O notă de ZECE CURAT, obținută de un candidat din Alba Iulia. La ce disciplină a concurat
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TOPUL NEGRU al liceelor din Alba: Unde s-a intrat cu medii sub 5, la repartizarea computerizată 2024. La trei școli, ultima medie de admitere a fost puțin peste 3