SCANDAL cu injurii și sarmale răsturnate, la Cugir. Două femei și un copil minor au suferit arsuri superficiale
Scandal cu injurii și sarmale răsturnate, joi, 3 ianuarie, la Cugir. Jandarmii au intervenit la timp și au prevenit escaladarea violenței.
Incidentul a fost semnalat joi, 3 ianuarie, în jurul orei 16.35, când, în urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie a fost direcționat spre un imobil situat pe strada George Coșbuc din orașul Cugir. La fața locului jandarmii au constatat că scandalul a pornit de la faptul că, nemulţumită de funcţionarea unui telefon mobil pe care tocmai îl achiziţionase “la mâna a doua”, cumpărătoarea s-a deplasat la domiciliul vânzătorului şi i-a solicitat înapoierea banilor.
A fost întâmpinată de bărbat şi de soţia acestuia care, prin injurii şi cuvinte jignitoare, i-au spus să iasă din locuinţă. Cearta dintre cei trei a continuat până când, îmbrâncită fiind, femeia nemulţumită de tranzacţie a atins o oală plină cu sarmale aflată pe aragaz, care a căzut pe podea şi i-a stropit atât pe combatanţi, cât şi pe o fată minoră aflată în locuinţă. Atât cele două femei implicate în conflict, cât şi copilul minor al familiei se pare că au suferit arsuri superficiale, fapt pentru care s-au deplasat la spitalul din localitate pentru a primi îngrijiri medicale.
În urma acestui incident, jandarmii au aplicat două amenzi contravenţionale celor doi soţi, în valoare totală de 400 de lei şi le-au recomandat ca pe viitor să respecte normele legale şi de convieţuire în societate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Lectură, scris și vocație cu Laura Iviniș: „Cu siguranță, cele mai frumoase experiențe sunt întâlnirile cu copiii!”
Lectură, scris și vocație cu Laura Iviniș: „Cu siguranță, cele mai frumoase experiențe sunt întâlnirile cu copiii!” Am ales de data aceasta ca „Omul de lângă noi” să fie Laura Iviniș. De ce ea? Pentru că încă de când am cunoscut-o mi-am dat seama că este o persoană despre care merită să scriu. Laura este […]