Zile libere 2019: Cum se vor planifica minivacanțele anul viitor
Aleşii au în plan schimbarea Codului Muncii. Astfel, o propunere legislativă care visează milioane de bugetari va schimba totul din 2019, iar minivacanţele vor fi planificate diferit.
38 de parlamentari au decis să înregistreze la Senat o propunere legislativă care completează Codul Muncii. Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul va trebui să stabilească toate minivacanţele de care vor beneficia bugetarii în decursul anului respectiv.
„Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, Guvernul stabileşte prin Hotărâre de Guvern zilele de muncă pentru care se acordă zile libere, care preced şi care succed sărbătorile legale, respectiv zilele în care recuperează acesta”, prevede proiectul de lege de modificare a Codului Muncii.
Iniţiatorii de la UDMR, PSD şi PNL spun că predictibilitatea astfel obţinută va facilita planificarea din timp a activităţii sectorului privat cu cea din sectorul public.
Mai mult, în expunerea de motive se arată că proiectul „oferă şi posibilitatea programării activităţilor familiale în familiile unde părinţii lucrează în ambele sectoare economice, măsură apreciată nu numai de angajatori şi angajaţi dar şi de sectoarele turistice. Prin posibilitatea de a se pregăti din timp pentru mini-vacanţele astfel stabilite, turiştii îşi pot planifica în acest sens mini-vacanţe iar agenţiile de turism se pot pregăti cu oferte avantajoase”..
Potrivit Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 şi 2 ianuarie; 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române; Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; 1 iunie; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun; două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2025: Câți ani de căsătorie trebuie să aibă soțul supraviețuitor ca să obțină pensie de urmaș
PENSII 2025: Câți ani de căsătorie trebuie să aibă soțul supraviețuitor ca să obțină pensie de urmaș În cazul în care unul dintre soți moare, soțul supraviețuitor poate să opteze pentru încasarea unei pensii de urmaş. Însă, pentru a obţine acest drept, trebuie cumulate mai multe condiţii. CCR a stabilit foarte clar aceste criterii. Este […]
Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale
Guvernul pregătește o schimbare de amploare: Posibilă reformă fiscală înainte de turul al II-lea al alegerilor prezidențiale La Guvern, în această perioadă, s-au pregătit mai multe variante pentru reforma fiscală, variante care sunt prezentate Comisiei Europene. Cătălin Predoiu, Premierul interimar, imediat ce vom primi undă verde din partea Comisiei, își va asuma trimiterea reformei fiscale […]
Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025
Vremuri grele pentru români: BNR avertizează creșteri de taxe după alegerile prezidențiale 2025 Noile taxe nu vor putea fi evitate după alegerile prezidențiale. Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, anunță vremuri grele pentru români. Conform acestuia, noul executiv nu va putea evita impunerea unor noi taxe din cauza deficitului bugetar foarte ridicat și care trebuie restrâns. […]