Noua lege a asociațiilor: Lucruri pe care trebuie să le știe cei care locuiesc la bloc
Începând de vineri, cei care locuiesc la bloc beneficiază de vineri de un cadru legal mai clar în baza căruia să își cunoască drepturile și obligațiile. Cel puțin în anumite privințe. Pe de altă parte, noua lege a asociațiilor de proprietari transformă regimul juridic al spațiilor comune în ceva și mai complex.
Totuși, atingerea acestor scopuri a determinat o serie de modificări ale cadrului juridic care guvernează asociațiile de proprietari. Sunt clarificate multe aspecte și, în același timp, este prevăzută o serie nouă de obligații.
1. Dacă ai chiriași, trebuie să anunți asociația de proprietari despre acest lucru, în cel mult zece zile de ocuparea apartamentului de către chiriași. Până acum, deși se practica anunțarea noilor chiriași, era discutabil dacă acest lucru era obligatoriu sau nu. De acum, există o prevedere expresă.
2. Dacă faci modificări în apartament, pentru care e necesară o autorizație de construire, trebuie să informezi asociația. Totuși, informarea nu înseamnă ca ai nevoie și de acordul acesteia. De asemenea, prevederile nu aduc, neapărat, ceva nou, ci doar detaliază anumite aspecte.
3. Vânzarea apartamentelor unde există datorii se poate face doar dacă sunt plătite la zi utilitățile publice și cotele de contribuție la cheltuielile asociației. Totuși, noul cumpărător poate accepta preluarea tuturor datoriilor, dacă nu sunt plătite la zi, caz în care vânzarea este autentificată la notar.
4. În scopul recuperării datoriilor proprietarilor față de asociația de proprietari, aceasta beneficiază de o ipotecă legală asupra apartamentului datornicilor. Mai mult, asociația de proprietari are și un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile din apartamentele celor care au datorii față de asociație.
5. Cei care locuiesc la parter și nu folosesc liftul pot fi exceptați de la plata cheltuielilor pentru consumul de energie electrică a liftului. În orice caz, exceptarea poate fi dispusă doar în urma unei hotărâri a adunării generale.
6. Toți banii asociației de proprietari trebuie să treacă prin contul acesteia. Astfel, adminstratorul poate, de exemplu, să plătească furnizorii de servicii doar din contul curent al asociației.
7. Cei care depășesc termenul de 30 de zile pentru plata întreținerii pot avea de plătit penalități de până la 0,2% pe zi de întârziere. Totuși, totalul penalităților nu poate depăși suma care le-a generat.
8. De asemenea, au apărut și alte modificări în privința unor drepturi și obligații. De exemplu, proprietarii trebuie să anunțe (și) Fiscul despre orice modificare a suprafeței construite sau utile. De asemenea, este obligatorie constituirea asociației de proprietari când există cel puțin trei apartamente diferite și există spații comune.
9. Proprietarii pot risca amenzi de până la 10.000 de lei pentru anumite fapte. De exemplu, este cazul dacă sunt puse în pericol integritatea structurii clădirii sau a altor apartamente ori buna funcționare a instalațiilor sau dacă proprietarul nu se ocupă de lucrările de întreținere/reparații/înlocuire ce țin de proprietatea sa individuală, dacă prin asta se pot produce prejudicii celorlalți proprietari.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale