Cinci bărbați din Blaj cercetați pentru furt – Au fost prinși cu 205 kg de struguri sustrase de la o fermă viticolă
Poliţiştii din Blaj au depistat, în flagrant, 5 bărbaţi din municipiu, în timp ce sustrăgeau struguri dintr-o vie ce aparţine unei societăţi comerciale. Prejudiciul a fost recuperat,iar faţă ce cei 5 a fost întocmit dosar penal pentru furt.
La data de 6 septembrie 2018, în jurul orei 16.00, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, i-au depistat , în flagrant delict, pe 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 48 de ani, toţi din municipiul Blaj, în timp ce sustrăgeau cantitatea de 205 kilograme de struguri dintr-o fermă viticolă ce aparţine unei societăţi comerciale din Blaj.
Prejudiciul, în valoare de 600 de lei, a fost recuperat şi restituit reprezentantului societăţii comerciale, iar faţă de cei 5 bărbaţi a fost întocmit dosar penal în care sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași
UPU Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia se mută pentru efectuarea unor lucrări de renovare. Intrarea în urgențe va rămâne aceeași Spațiul de consultații și tratamente pentru urgențele pediatrice, din cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, se mută temporar, începând de luni, 20 ianuarie 2025, pentru […]