România importă miere ieftină din Polonia şi China. „Ce e bun pleacă la export. Mierea ieftină o mănâncă românul, iar pe cea scumpă o mănâncă neamţul“
Potrivit calculelor ZF bazate pe datele Eurostat, România, unul dintre cei mai mari producători de miere din UE, şi-a vândut anul trecut 37% din producţia de miere la export, la un preţ mediu de 3,7 euro (17 lei) pe kilogram, şi a importat miere cu 45% mai ieftină din Moldova, Polonia Ungaria sau China, la 2,6 euro (12 lei) pe kilogram, pentru consumul intern.
În 2017, apicultorii români au produs peste 30.000 de tone miere, din care au exportat 12.200 de tone, potrivit statisticilor oficiale. Valoarea exporturilor a fost de 45,8 mil. euro, iar principalele destinaţii au fost Germania (14,4 mil. euro), Italia (7,9 mil. euro) şi Japonia (5,5 mil. euro), potrivit Eurostat.
„Ce e bun pleacă la export. Mierea ieftină o mănâncă românul, iar pe cea scumpă o mănâncă neamţul. Dacă guvernul ar face o lege să scrie pe etichete ce procent e miere românească şi cât e din afară, probabil că românii ar fi mai selectivi. Eu vând preponderent în Europa de Vest, în Italia, Germania, Spania sau Franţa“, a spus Dorin Dogar, directorul general al Apiprodex din Târgu-Mureş. Compania , cu afaceri de 3,2 mil. euro, vinde 90% din miere la export.
În 2017, România a importat peste 3.600 de tone de miere în valoare de peste 9,3 mil. euro.
După valoarea importurilor de miere din 2017, principalele ţări din care România importă miere sunt Moldova (3,5 mil. euro), Polonia (1,4 mil. euro) şi Ungaria (1,2 mil. euro), potrivit Eurostat.
Sursa: zf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală
Economistul Radu Georgescu: Cum protejez eu banii familiei și firmei mele. În România am conturi bancare în euro la bănci care sunt considerate cu o importanță sistemică globală Economistul Radu Georgescu a explicat, ca răspuns la întrebările primite în ultima perioadă, cum își protejează el personal banii familiei și firmei, aceasta putând constitui un ghid […]
Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră
Profesorul de economie Cristian Păun: S&P anunță iminenta retrogradare a României în categoria de țară bananieră Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S&P. „S&P […]
Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025
Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]