FOTO/Activități promovate de Asociația pentru Ecologie și Turism ,,Năsâpiște” Cugir, în cadrul proiectului ,,Rang Junior”
Asociaţia pentru Ecologie şi Turism ,,Năsâpiște” Cugir a iniţiat proiectul „Rang Junior”, un demers finanţat de către Primăria orașului Cugir, în cadrul programului de promovare a activităților destinate educării tineretului în spiritul respectului față de natură.
Proiectul se derulează pe termen de șase luni și are ca obiective pricipale organizarea unor prezentri și lecții în natură prin implicarea copiilor la activități practice şi recreative specific, în vederea asigurării unei baze de cunoștințe referitoare la conservarea biodiversității. Proiectul se derulează sub coordonarea membrilor asociaţiei ,,Năsâpiștea”: Ciucur Sînza, Faur Nicolae, Târlea Vasile Ştefan, Herlea Nicolae și Clăpan Andrei. Potrivit prof. Ciucur Sînza, prima acțiune a debutat printr-o drumeție, pe Cetatea ,,Singidava” Cugir, ,,pe urmele strămoşilor noştri daci”. Aici, s-a prezentat elevilor o lecție privind istoricul cetății locale din apropiere.
Cea de-a doua etapă s-a derulat luni, 13 august, printr-o drumeție, la Poiana cu Goruni din Vinerea. În frumosul peisaj cu arbori seculari, au fost organizate jocuri, întreceri sportive și un concurs de desene pe tema ” Un colț din natură”. Elevii au fost răsplătiţi cu o masă delicioasă asortată cu dulciuri și răcoritoare.
,,La Poiana cu goruni ne-am întâlnit cu un grup de tineri studenţi din Scoţia care au venit în România pe un proiect Erasmus, proiect ce vizează schimb de exterienţă pe teme de tradiţie populară. Elevii noştri au interacţionat cu aceştia, au cântat, au făcut schimb de adrese în vederea unei legături de prietenie. Considerăm ca această activitate este de un real folos pentru ambele grupuri de tineri”, a precizat prof. Ciucur Sînza – cadru didactic la Școala Gimnazială ,,Singidava” Cugir. (C.P.)
[nggallery id=6007]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
20-21 decembrie 2024 | Amenzi de peste 32.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 48 de ore: Sute de mașini și de persoane verificate prin intermediul aplicației eDAC
20-21 decembrie 2024 | Amenzi de peste 32.000 lei date de polițiștii și jandarmii din Alba în ultimele 48 de ore: Sute de mașini și de persoane verificate prin intermediul aplicației eDAC În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun