S.C. Drumuri și Poduri Locale S.A. Alba a câștigat contractul de întreţinere și reparaţie a drumurilor județene pe timp de vară
După ce a obținut de la CNSC o soluție favorabilă privind reevaluarea ofertelor, firma concurentă Newamport Asfalt nu a prezentat documentele solicitate și a fost descalificată.
La aproape 5 luni de la lansarea licitației în vederea atriburii contractului de execuție a lucrărilor în cadrul Programului de întreținere și reparații curente pe timp de vară al Consiliului Județean Alba, contractul a fost semnat vineri, 27 iulie, cu S.C. Drumuri și Poduri Locale S.A. Alba, societate la care CJ Alba este unic acționar. Contractul în valoare de 9,24 de milioane de lei va oferi o gură de oxigen S.C. DPL care în ultima vreme s-a confruntat cu unele dificultăți financiare din cauza neplății unor lucrări pe care le-a prestat în alte județe. Termenul final al licitației prevăzut pentru luna mai 2018 a fost prelungit din cauza unei contestații depuse la CNSC de asocierea formată din firmele Wasphalt LTD Londra Sucursala Cluj-Napoca – Newamport Asfalt SRL, prin care se solicita reevaluarea ofertelor. CJ Alba s-a conformat și a reluat procedura de analizare a ofertelor depuse însă, potrivit reprezentanților administrației județene, constructorul Newamport nu a mai depus documentele suplimentare solicitate în vederea reevaluări, astfel că a fost descalificat și contractul atribuit S.C. DPL. Valoarea estimată a contractului a fost inițial de 10.504.063 de lei fără TVA, prețul oferit de DPL fiind considerabil mai mic – 7.767.537,42 de lei fără TVA. Asocierea Wasphalt LTD Londra – Newamport Asflat deține în prezent mai multe contracte de execuție a lucrărilor pe drumurile publice precum și cu multe primării din județ. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Ce spun susținătorii lui Călin Georgescu din Alba Iulia: Dacă nu le va recomanda cu cine să voteze, vor boicota alegerile prezidențiale
FOTO-VIDEO | Ce spun susținătorii lui Călin Georgescu din Alba Iulia: Dacă nu le va recomanda cu cine să voteze, vor boicota alegerile prezidențiale Susținători ai lui Călin Georgescu au derulat în seara zilei de marți, 11 martie 2025, o acțiune de protest în fața Prefecturii Alba. Oamenii, opt oameni în total, au ieșit în […]