Reconstituirea Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918, Zborul Unirii, Inaugurarea Sălii Unirii, Ședințele solemne ale Parlamentului și Guvernului – între proiectele care primesc finanțare de la Ministerul Culturii
Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat vineri, 6 iulie 2018, 350 de proiecte/manifestări/acțiuni, cu o valoare totală de 50.055.165 de lei, dintre care 86 ale autorităților și instituțiilor publice centrale, în sumă totală de 16.896.865 de lei, și 264 ale unităților administrativ-teritoriale, cu o valoare totală de 33.158.300 de lei.
Alba Iulia primește finanțare pentru restaurarea, reabilitarea, reamenajarea unor obiective de patrimoniu, respectiv monumentele și clădirile reprezentative ale personalităților Unirii, beneficiarul proiectului fiind Primăria municipiului Alba Iulia. Precum și pentru reabilitarea monumentelor de for public – statui: Iuliu Maniu și I.I.C. Brătianu.
La rândul lui, Consiliul Județean Alba figurează pe lista ministerului cu patru proiecte, respectiv: ”Inaugurare Sala Unirii – 100 de ani de la Marea Unire”, ”Reconstituirea Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918”, ”Sesiunea științifică – Unitate, continuitate și independență în istoria poporului român, 100 de ani de la Marea Unire (1918 – 2018), ”Zborul Unirii – 23 noiembrie 2018”. Instituția Prefectului a primit susținere pentru ședința omagială a Guvernului României precum și pentru cea a Parlamentului.
Din județ, doar două alte trei localități în afară de municipiul Alba Iulia au prins lista mai mult sau mai puțin scurtă a Ministerului Culturii. Este vorba despre Sebeș, cu un proiect privind publicarea unor volume dedicate istoriei Primului Război Mondial și Marii Unirii. La Teiuș, primăria va realiza un monument, un bust al martirului Ion Arion dar și o manifestare culturală: ”Ion Arion, patriot și martir al neamului”. În comuna Vidra va fi ridicat un monument de for public dedicat eroilor căzuți pe câmpul de luptă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare
Un bărbat din Alba care vindea droguri de mare risc minorilor, condamnat la 9 ani de închisoare Acesta mai este judecat și pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă Un tânăr de 28 de ani, din comuna Cergău, a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri, actr sexual cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României