Rămâi conectat

Actualitate

Proiect adoptat de Senat: Litera ”î” va fi schimbată cu ”â”, în toate înscrisurile oficiale și actele de stare civilă. Mii de români vor fi obligați să își schimbe buletinul, pașaportul sau permisul de conducere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Românii al căror nume conține litera „î” sau care provin din localități a căror denumire conține această literă la interior vor fi nevoiți să își schimbe buletinele, pașapoartele sau permisele de conducere.

Un proiect votat joi în Senat prevede că toate localitățile vor folosi în denumirea lor litera ”â” în locul literii ”î”, conform regulilor Academiei, iar toate actele de identitate vor trebui schimbate în acest sens, relatează Profit.ro.

Proiectul de lege va ajunge în scurt timp la președintele Klaus Iohannis, pentru promulgare. Măsura a fost propusă în condițiile în care, după 1989, litera „î” în interiorul cuvintelor a fost înlocuită cu litera „â”. În unele cazuri, numele localităților a fost modificat astfel încât să respecte regulile corecte de grafie, așa cum este cazul orașului „Cîmpulung”, a cărei denumire a fost schimbată, în 1994, în „Câmpulung”.

Înscrisurile oficiale emise până la intrarea în vigoare a noii legi, în care denumirile sunt înscrise cu ”î”, își vor păstra însă valabilitatea.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Facturi aproape DUBLE la electricitate, în special pentru cei cu un consum redus. Schema de sprijin se elimină în iulie 2025 Vara 2025 s-ar putea să ne prindă cu facturi mai mari la electricitate. De la 1 iulie, schema de sprijin pentru plata energiei va fi eliminată, iar toți consumatorii trebuie să fie informați de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni: Temperaturi peste medie la începutul lunii iunie 2025

Lucian Daramus

Publicat

în

Cum va fi vremea în România în următoarele 4 săptămâni: Temperaturi peste medie la începutul lunii iunie 2025 În prima decadă a lui iunie 2025 temperaturile vor fi uşor peste cea obişnuită în această perioadă, anunță meteorologii. Administrația Națională de Meteorologie a comunicat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Citește și: VREMEA în România în mai […]

Citește mai mult

Actualitate

ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 11 MAI 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ziarul Unirea

Publicat

în

Angajări la stat 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 11 mai 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 11 mai 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea