În luna iulie se deschide finanțarea pentru cele mai importante submăsuri din PNDR
În luna iulie se deschide finanțarea pentru cele mai importante submăsuri din PNDR.
În iulie vor fi deschise sesiunile de finanțare pentru cele mai importante submăsuri din PNDR, inclusiv cele destinate tinerilor, fermelor mici şi investiţiilor în modernizarea exploataţiilor agricole.
Submăsura 4.1 – Exploataţii agricole – este anunţată să aibă o sesiune de depunere a proiectelor în luna iulie, fiind disponibile fonduri de 303 milioane de euro, din care 79 de milioane de euro pentru sectorul vegetal şi restul sumei, de 165 de milioane de euro, pentru sectorul zootehnic. Noutatea o reprezintă introducerea unui punctaj diferenţiat pentru proiectele simple şi cele complexe. Astfel, în prima categorie vor intra proiectele simple de achiziţii, în timp ce proiectele complexe vor fi acelea care includ investiţii pe partea de modernizare şi de reconstrucţie.
Submăsura 6.1. – Instalare tineri fermieri – va avea o sesiune lansată tot în luna iulie, însă suma alocată este una foarte mică – de numai 11 milioane de euro. Din aceşti bani se vor finanţa şi proiectele pe Investiţii Teritoriale Integrate – ITI Delta Dunării.
Submăsura 6.3. – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici – va beneficia de o sesiune tot în iulie, cu alocare distinctă de 3,71 de milioane de euro pentru ITI Delta Dunării. De subliniat că aici este vorba de un penultim apel. Suma totală va de 51,5 milioane de euro.
Submăsura 6.4. – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole – va avea 2,99 milioane de euro.
Pentru GAL-uri, sunt anunţate două sesiuni: una în iulie, cu buget de 2,31 milioane de euro, şi o a doua în trimestrul IV al acestui an, cu 9,27 de milioane de euro.
Nu s-a discutat nimic despre submăsura 4.1 – Exploataţii pomicole, unde fermierii aşteaptă o nouă alocare, existând numeroase proiecte declarate eligibile, dar fără finanţare. Este posibil ca o nouă sesiune să fie lansată în această toamnă pentru pomicultură.
O sumă consistentă, de 203 milioane de euro, va fi disponibilă pentru submăsura 4.2 – Procesare produse agricole, sesiunea fiind anunţată să se deschidă tot luna viitoare.
De precizat că o sumă de 13,4 milioane de euro urmează să fie direcţionată pentru subMăsura 1.2 – Sprijin pentru activităţi demonstrative şi de informare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Stațiile de autobuz din Alba Iulia, dotate cu automate inteligente pentru eliberarea biletelor. Vor avea sistem de recunoaștere facială. Valoarea investiției
Stațiile de autobuz din Alba Iulia, dotate cu automate inteligente pentru eliberarea biletelor. Vor avea sistem de recunoaștere facială. Valoarea investiției Primăria Alba Iulia achiziționează 45 de automate inteligente inteligente de eliberare a titlurilor de călătorie în stațiile de îmbarcare călători. Valoare investiției este de 5.291.902,5 lei. Potrivit documentației, proiectul „Dezvoltarea sistemului inteligent de management […]