Rămâi conectat

Curier Județean

Săptămâna trecută, amenzi de peste 137.000 de lei și 41 de șoferi transformați în pietoni, de polițiștii din Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Săptămâna trecută, 24 de şoferi au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului. 13 dintre ei s-au ales cu dosare penale, iar faţă de 11 a fost luată măsura sancţionării contravenţionale. Poliţia rutieră Alba reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool.

În perioada 4 – 10 iunie a.c., poliţiştii rutieri din judeţul Alba au acţionat, în conformitate programul European TISPOL-ALCOHOL, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule fiind sub influenţa alcoolului.

Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au constatat 757 de abateri contravenţionale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, pe care le-au sancţionat cu amenzi în valoare totală de 137.050 lei, 11 dintre acestea fiind aplicate pentru consum de alcool.

Totodată, au fost reţinute 41 de permise de conducere şi au fost constatate 27 de infracțiuni la regimul rutier, din care 13 de conducere sub influenţa alcoolului.

Poliţia rutieră Alba reaminteşte conducătorilor auto că şofatul este incompatibil cu consumul de alcool şi le readuce în atenţie câteva aspecte legate de aceasta.

• Conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice are efecte deosebit de periculoase, întrucât alcoolul încetineşte timpii de reacţie, creează dificultăţi în aprecierea vitezei şi a distanţelor, îngreunează mişcările şi scade capacitatea de concentrare.
• Şansele de a fi implicat într-un accident rutier cresc în mod semnificativ în cazul în care s-au consumat băuturi alcoolice.
• Potrivit prevederilor legale, în situaţia în care persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă. Pe timpul cercetării penale, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.
În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
• În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Impactul utilizării abuzive și al dependenței de rețelele sociale asupra tinerilor: Proiect cu participare internațională la Universitatea din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Impactul utilizării abuzive și al dependenței de rețelele sociale asupra tinerilor: Proiect cu participare internațională la Universitatea din Alba Iulia În perioada 5-9 mai 2025, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a fost gazda unui proiect de tip BLENDED INTENSIVE PROGRAM (BIP), având ca temă impactul utilizării abuzive și al dependenței de rețelele sociale […]

Citește mai mult

Curier Județean

INTERVENȚIE Salvamont Alba la Piatra Secuiului: Un turist de 31 de ani a suferit un traumatism la un picior

Ziarul Unirea

Publicat

în

INTERVENȚIE Salvamont Alba la Piatra Secuiului: Un turist de 31 de ani a suferit un traumatism la un picior Salvamont-Salvaspeo Alba derulează  în după amiaza zilei de duminică, 11 mai 2025 o intervenție la Piatra Secuiului. Citește și: Intervenție Salvamont Alba în zona Șantul Mare, în urma unui apel la 112, pentru recuperarea unei turiste […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Antonia Ioana Poparadu, elevă a Școlii Ciugud, premiul I la Proiectul Internațional „Împreună cu Hristos în viață”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Antonia Ioana Poparadu, elevă a Școlii Ciugud, premiul I la Proiectul Internațional „Împreună cu Hristos în viață” Antonia Ioana Poparadu, elevă în clasa a III-a la Școala Gimnazială Ciugud, a obținut premiul I în cadrul Proiectului Internațional de Religie „Împreună cu Hristos în viață”. „Mulțumiri speciale doamnei profesoare Anca Bălan pentru îndrumarea, susținerea și dedicarea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea