FOTO: Educaţie juridică pentru elevii de liceu la Curtea de Apel Alba Iulia
Curtea de Apel Alba Iulia a desfăşurat, la sfârșitul săptămânii trecute, în parteneriat cu Baroul Alba şi Colegiul Tehnic „Alexandru Domşa” activităţi de educaţie juridică pentru elevii de liceu din cadrul Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa”din Alba Iulia.
Aproximativ 70 de elevi din clasele a IX-a şi a XII-a, însoţiţi de 7 profesori au participat în sala de judecată principală a Curţii de Apel Alba Iulia la un curs de educaţie juridică pe teme de interes susţinut de judecător Oana Maria Petraşcu şi avocat Mirona Maria Varmaga.
D-ra Mirona Maria Varmaga, avocat în cadrul Baroului Alba le-a vorbit tinerilor în principal despre drepturile dar şi despre răspunderea tinerilor în faţa legii şi a oferit exemple concrete cu privire la atragerea răspunderii civile, contravenţionale sau penale pentru fapte săvârşite de tineri de vârsta lor.
D-na Oana Maria Petraşcu, judecător în cadrul secţiei penale din cadrul Curţii de Apel Alba Iulia, a făcut o prezentare generală a sistemului judiciar inclusiv rolul instanţelor de judecată şi etapele soluţionării unui litigiu. Pentru a înţelege mai bine cum se desfăşoară un proces şi importanţa fiecărui participant, a fost improvizată scena unui proces penal imaginar în care, câţiva liceeni au acceptat să îmbrace robele specifice funcţiei de judecător, procuror, grefier sau avocat şi alături de ceilalţi participanţi la un proces penal (inculpaţi, martori), selectaţi tot din rândul liceenilor prezenţi, au ocupat în sala de judecată poziţiile specifice fiecăruia. În cadrul prezentării susţinute de doamna judecător despre audierea martorilor în procesul penal a fost exemplificată audierea unui martor cu identitate protejată fiind utilizat în acest sens sistemul audio-video special cu care este dotată sala de judecată, cu participarea voluntară a unuia dintre tinerii prezenţi.
La finalul prezentării tinerii şi-au exprimat curiozitatea formulând întrebări diverse despre aspectele prezentate şi despre alte chestiuni de interes pentru ei în legătură cu sistemul judiciar, inclusiv despre accederea în profesiile specifice acestuia.
Activităţile de educaţie juridică desfăşurate în parteneriat de Curtea de Apel Alba Iulia respectă tematica şi obiectivele asumate prin Protocolul de colaborare privind educaţia juridică în şcoli promovat de Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la care au aderat uniunile profesionale din domeniul juridic şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități
Cod de conduită împotriva xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură în universități Pentru a preveni apariția unor evenimente înregistrate în alte țări în urma faptelor asociate antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură și pentru a combate comportamentele care duc la astfel de fapte, Ministerul Educației (ME) a publicat miercuri un ordin ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 47 de minute
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 2 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale