Patru medici noi la Spitalul Orăşenesc Cugir
Patru medici noi la Spitalul Orăşenesc Cugir.
Începând cu luna februarie, nu mai puţin de patru medici noi s-au alăturat echipei de profesionişti din cadrul Spitalului Orăşenesc Cugir. Sosirea acestora este de bun augur, având în vedere adresabilitatea tot mai crescută către unitatea sanitară.
Trei dintre aceştia au fost medici rezidenţi ai Spitalului Orăşenesc Cugir ocupându-şi astfel postul după finalizarea examenului de rezidenţiat, explică Florin Arion, managerul Spitalului Orășenesc Cugir. Ana-Maria Vidolman, medic specialist oftalmologie, are 29 de ani, este din Bacău şi a terminat Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
În acest fel, programul cabinetului de oftalmologie se extinde, noul medic urmând să-şi desfăşoare activitatea luni şi joi, de la 10.00 la 18.00. Szabadi Zoltan Kudor, medic specialist obstetrică-ginecologie, de 42 ani, din Cluj Napoca, va asigura un program aproape continuu în cadrul cabinetului din Ambulatoriu.
Aşadar, doamnele şi domnişoarele care nu pot din varii motive să beneficieze de consultaţii dimineaţa, îl pot găsi pe domnul doctor Kudor luni, de la 11.30 la 23.30, joi, de la 8.00 la 19.00 şi vineri de la 8.00 la 20.00. Bogdan Ianosi, de 32 ani, din Satu Mare, medic specialist medicină internă, îşi desfăşoară momentan activitatea doar pe linia de gardă, urmând ca din aprilie să activeze în cadrul Ambulatoriului de specialitate.
Cel de-al patrulea medic, care a obţinut calificativul „Admis“ ca urmare a examenului susţinut pentru postul de medic specialist în boli infecţioase, este Ioana Raluca Medrea, în vârstă de 33 de ani, absolventă a Facultăţii de Medicină din Sibiu. Pe lângă suflul nou pe care aceasta îl va aduce în cadrul compartimentului de boli infecţioase, s-a rezolvat şi problema continuităţii activităţii în cadrul compartimentului, în prezent nemaifiind necesară închiderea acestuia pe perioada concediilor.
Orarul medicului Raluca Medrea va fi zilnic de la 8.00 la 11.30 în ambulatoriu şi de la 11.30 la 14.00, pe secţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local
Demisia lui Dorin Petruțiu (AUR) din Consiliul Local Alba Iulia: Constatarea încetării mandatului de ales local, pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Un proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului consilierului local Liviu Dorin Petruțiu se află pe ordinea de zi a unei ședințe extraordinare […]
Profeția lui Traian Băsescu, unul dintre susținătorii lui Nicușor: ”Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!”
Profeția lui Traian Băsescu, unul dintre susținătorii lui Nicușor: ”Nicuşor Dan va fi Preşedintele României!” Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că respectă sprijinul dat de diaspora “ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înţelegă că cei care au rămas acasă au acceptat să fie plătiţi cu salarii mici, au […]
Comunicat de presă | Adrian Bara, Deputat PSD de Alba: O guvernare social-democrată eficientă, cu creșteri de venituri, măsuri sociale benefice și investiții publice serioase
O guvernare social-democrată eficientă, cu creșteri de venituri, măsuri sociale benefice și investiții publice serioase Încheiem o guvernare social-democrată eficientă și responsabilă, cu creșteri consistente de venituri, măsuri sociale benefice în perioade de crize majore și investiții publice serioase în infrastructura rutieră de mare viteză și dezvoltarea comunităților locale. Toate guvernările sunt cu bune și […]