RCA obligatoriu 2018: Care sunt noile tarife de referinţă pentru poliţele auto
RCA obligatoriu 2018. Care sunt noile tarife de referinţă pentru poliţele auto obligatorii
Se scumpește RCA. Tarifele de referință vor crește cu până la 11%. ASF a publicat tarifele de referinţă pentru poliţele auto obligatorii (RCA), iar tariful de referinţă mediu ponderat în funcţie de numărul de expuneri pe fiecare segment pentru persoane fizice este de 756 lei, comparativ cu 692 lei, cel anterior, în urcare cu 9%. Pentru persoane juridice este de 1.752 lei comparativ cu 1.574 lei, adică un plus de 11%.
Tarifele de referinţă au fost calculate potrivit prevederilor legale, de o companie independentă – Deloitte Audit SRL – în funcţie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfă, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoană juridică/persoană fizică), de vârsta asiguraţilor în cazul persoanelor fizice, precum şi de caracteristicile tehnice ale vehiculelor (capacitatea cilindrică sau puterea, masa maximă autorizată, numărul de locuri), reiese dintr-un comunicat de presă al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Tariful de referinţă este un reper pentru consumatori în ceea ce priveşte preţul poliţelor auto obligatorii şi reprezintă, împreună cu factorul N, elementele în baza cărora este stabilit pragul aferent încadrării unui asigurat în categoria de client cu risc ridicat.
Schimbarea relativă a primei de risc de referinţă comparativ cu cea din tariful de referinţă anterior nu este consistentă la nivelul tuturor categoriilor de autovehicule, existând atât scăderi, cât şi creşteri de valoare.
Acum şoferii care ajung la clasa maximă de bonus (B8) primesc o reducere de 50% a tarifului de primă, faţă de 32% cât era prevăzut de reglementările anterioare. La data de 31.12.2017, conform datelor disponibile din baza de date CEDAM, aproximativ 83% din poliţele RCA pentru persoane fizice se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 48% din poliţe. Pentru persoanele juridice, aproximativ 76% din poliţe se află în clasele de bonus B1-B8, în categoria maximă B8 aflându-se 26% din poliţe. Astfel, ca urmare a modificării legislaţiei cu privire la sistemul de Bonus-Malus, reducerile procentuale disponibile sunt mai mari decât au fost aplicate în trecut.
”Publicarea tarifelor de referinţă reprezintă un demers ce conduce la creşterea transparenţei, la informarea şi la transmiterea către consumatori a unor informaţii corecte şi complete cu privire la poliţele RCA. Tarifele de referinţă nu reprezintă tarife la care sunt încheiate poliţele RCA în piaţă”, se arată în comunicat.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale
18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Sportacum 3 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
18 iulie: Se stingea din viață Regina Maria, femeia care a influențat cel mai mult istoria României