Rămâi conectat

Economie

Începând din acest an, fermele ecologice pot primi până la 400 de euro pentru fiecare hectar cultivat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Micii întreprinzători care au trecut de la stadiul de fermă tradiţională la cea de afacere cu produse bio cer de ani de zile sprijin pentru cultivarea legumelor şi fructelor fără pesticide. Motivul? Piaţa produselor bio este estimată la doar 1% din cea totală şi asta pentru că pe rafturile magazinelor se găsesc doar alimente de import. Abia din 2011, fermierii bio vor primi sprijin pentru finanţarea producţiei. Fermele româneşti care produc legume ecologice pot fi numărate pe degete, iar produsele care ajung pe rafturile magazinelor sunt şi cu 30% mai scumpe decât cele obişnuite. Iar cum cererea e tot mai mare, românii care vor să mănânce sănătos cumpără produse din import, mai ieftine, iar micii întreprinzători autohtoni riscă falimentul. Ce se întâmplă cu mica producţie bio de la noi? În lipsa unui sprijin, fermierii preferă să exporte materia primă care se reîntoarce în ţară la un preţ dublu de multe ori. În plus, până acum România a fost singura ţară din UE care nu primea sprijin pentru suprafaţa cultivată ecologic. Şi iată că din 2011, întreprinzătorii care au o fermă ecologică vor primi până la 400 de euro pentru fiecare hectar de teren. De exemplu, 360 de euro se dau pentru fermele de legume, inclusiv ciuperci, iar 400 de euro pentru livezi.
lCe trebuie să faci ca să primeşti banii?
În primul rând trebuie să ai un act prin care să dovedeşti că ai o fermă proprie, iar atunci când depui cererea pentru plata pe suprafaţă la APIA să demonstrezi că nu foloseşti pesticide pentru cultivarea terenului. Sprijinul va acoperi 80.000 de hectare, din cele aproape 250.000 de hectare cultivate ecologic în prezent. Momentan, singurul ajutor de la stat este plafonul anual de trei milioane de euro, alocat pentru 1.800 de ferme care sunt în perioada de conversie. (A.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Instituțiile Financiare Nebancare nu mai pot percepe dobânzi exorbitante: Noua lege se aplică și contractelor aflate în derulare

Bera Larisa

Publicat

în

Instituțiile Financiare Nebancare nu mai pot percepe dobânzi exorbitante: Noua lege se aplică și contractelor aflate în derulare O nouă lege care prevede plafonarea dobânzilor pentru împrumuturile de la instituții financiare nebancare (IFN) a trecut de Curtea Constituțională și urmează să fie promulgată. Citește și: Controale la IFN-urile din Alba și alte cinci județe. Protecția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea