VIDEO/ Deputat PNL de Alba, Florin Roman: ”Centenarul Marii Uniri negociat de PSD și UDMR pentru vânzarea Ardealului”
Marți, 5 septembrie 2017, în cadrul ședinței Comisiei pentru muncă și protecție socială, a Camerei Deputaților, majoritatea PSD-ALDE-UDMR-Minorități a dat aviz favorabil unor modificări controversate la Legea administrației publice locale, prin care se reduce ponderea de la 15% la 10% pentru localitățile în care să se folosească limba oficială maghiară, steaguri secuiești sau inscripții bilingve.
Atragem atenția că aceste noi reglementări continuă să fie o bombă amorsată în Parlament și că trocul dintre PSD și UDMR este să treacă această lege până la 1 decembrie, înainte de intrarea în Anul Centenarului Marii Uniri.
Pentru menținerea puterii, liderii PSD sunt dispuși la orice compromis! De aceea, îi solicităm lui Liviu Dragnea să oprească negocierile cu UDMR pe această temă! Totodată, solicităm PSD să respingă prin vot, în comisii și în plen, aceste concesii neconstituționale făcute UDMR în schimbul obținerii sprijinului parlamentar.
Este rușinos ca, acum, în pragul aniversărilor dedicate celor 100 de ani de la Marea Unire, liderii PSD să cadă de acord cu UDMR ca în localitățile în care sunt minorități în proporție de 10% să poată fi utilizată limba maternă în instituțiile oficiale. Este rușinos, de asemenea, să se prevadă ca în consiliile locale sau județene în care consilierii aparținând unei minorități naționale reprezintă cel puțin 10% din numărul total, la ședințele de consiliu aceștia să poată folosi și limba maternă, caz în care se va asigura, prin grija primarului și a președintelui consiliului județean, traducerea în limba română.
Legea mai cuprinde și alte modificări anti-naționale. Una dintre ele se referă la unitățile administrativ-teritoriale în care minoritarii au o pondere de peste 10% și prevede că autoritățile administrației publice locale ‘pot adopta și folosi, alături de însemnele oficiale ale României și ale unității administrativ-teritoriale respective și alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală și economică a cetățenilor aparținând minorității naționale’. O altă modificare prevede că autoritățile publice locale și entitățile din subordinea lor ‘au dreptul de a inscripționa clădirile și anexele clădirilor aflate în administrare (…) în limba minorității naționale în cauză, conform tradiției locului și a specificului limbii minoritare’.
PNL cere PSD și președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, să nu amaneteze viitorul României în schimbul voturilor UDMR și să voteze împotriva acestor modificări revizioniste ale UDMR aduse Legii administrației publice locale!
Domnilor din PSD, trebuie să vă gândiți cum vom mai putea sărbători Centenarul Marii Uniri fără o parte din Ardeal?!
Deputat PNL, Florin Roman
N.R.: Deputatul de Alba a făcut declarații (VIDEO mai jos) pe această temă, în cadrul unei conferințe de presă organizată de PNL la București.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 18 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale