Echipa Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, locul şase la Campionatul European Universitar de baschet feminin
Echipa de baschet feminin a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a terminat pe poziţia a şasea a Campionatului European Universitar, ediţia a 14-a, competiţie ce s-a disputat recent în Ungaria la Miskolcs. Formaţia din Cetatea Marii Uniri a reprezentat România la această întrecere de anvergură, după ce a câştigat pentru al treilea an la rând campionatul naţional (adunând în total patru titluri). Anul trecut, în Croaţia, studentele albaiuliene au devenit vicecampioane europene, rezultat ce nu a putut fi repetat, din pricina faptului că nu s-a putut acoperi postul de pivot, în lipsa importantei jucătoare Elisabeth Pavel, o absenţă insurmontabilă. Misiunea s-a dovedit aproape imposibilă, întrucât, în grupă adversar a fost Universitatea din Strasbourg, ce a devenit campioana ediţiei 2017, iar în prima partidă eliminatorie, „sferturile de finală”, oponent a fost Universitatea din Belgrad, ce a luptat pentru aur.
*Misiune imposibilă, traseu cu campioana şi vicecampioana!
Lotul deplasat a fost următorul: Georgiana Plăviţu (ex-CSU Alba Iulia), Andreea Beldian (BC Tg. Mureş), Mădălin Geleriu (CSU Alba Iulia), Alina Chivu, Iuliana Petrifălean (CSU Alba Iulia), Marta Fodor, Adriana Iordache, Iulia Taltabeţ (CSU Alba Iulia), Mihaela Gherman (CSU Alba Iulia), Cristina Badi (SCM Timişoara), Mihaela Dărăban; au lipsit Elisabeth Pavel şi Bianca Voica, echipa fiind pregătită de lector univ. dr. Sorin Şimon, sprijinit de asist. univ. drd. Gabriel Alexandru Petrovici. În secţiunea feminină a Campionatului European Universitar au fost 11 echipe (la masculin Universitatea Piteşti a terminat pe locul 15, din 16 participante) au fost prezente alte 11 echipe reprezentând universităţile din Budapesta, Marburg (Germania), Bochum, Strasbourg, Nantes, Aveiro, Universitatea de Ştiinţe din Estonia, “Josip Juraj Strossnayera” din Osijek, Universitatea Comenius (Slovacia), Belgrad, Academia de Educaţie Fizică şi Sport din Moscova, parcursul echipei noastre însumând 5 partide (două victorii şi trei eşecuri).
Dar iată rezultatele înregistrate: *Grupa C: Universitatea din Strasbourg – Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia 70-39 (au marcat Plăviţu – 12 puncte, Chivu – 8, M. Geleriu, Fodor, Taltabeţ şi Gherman – câte 3, Badi – 5, Beldian – două), Academia de Educaţie Fizică şi Sport din Moscova – Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia 64-80 (puncte realizate de Badi – 29, Chivu – 24, Gherman – 10, Plăviţu – 9, Fodor – 8).
Clasată pe locul secund în grupă, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia a fost învinsă în sferturile de finală de Universitatea din Belgrad (a jucat finala mare, devenind vicecampioană), scor 79-46 (au înscris Chivu – 11 puncte, Petrifelean – 9, Badi – 8, Beldian – 6, Fodor – 5, Gherman – 4, Plăviţu – două, Taltabeţ – unul) şi a ajuns în lupta pentru locurile 5-8.
În prima partidă din acest turneu de clasament, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia – Universitatea Aveiro 69-59 (au punctat Chivu – 21, Badi – 20, M. Geleriu – 14, Plăviţu – 7, Gherman – 4, Fodor – 3), iar în al doilea joc, Universitatea din Nantes – Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia 87-49 (realizatoare: Badi – 14 puncte, Plăviţu – 9, Fodor – 8, M. Geleriu – 7, Beldian – 5, Petrifelean – 3, Gherman două, Iordache – unul). Campioană a devenit Universitatea din Strasbourg, care a învins în finală Universitatea din Belgrad, scor 69-62.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată
CSM Unirea Alba Iulia – Avântul Reghin 1-1 (0-1) | „Alb-negrii”, remiză rușinoasă cu penultima clasată CSM Unirea Alba Iulia a remizat rușinos cu Avântul Reghin, penultima clasată, scor 1-1 (0-1), pe „Cetate”, o mare surpriză în Seria 7, egal între echipe aflate la poli opuși ai ierarhiei. O mare dezamăgire pentru gruparea din Cetatea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii