VIDEO: Scandalul politic din PSD comentat și explicat de liderii locali Ioan Dîrzu și Ioan Lazăr. Din Alba, susținere necondiționată pentru Dragnea și Tăriceanu
La sediul PSD Alba a avut loc, vineri, prima conferință de presă comună a liderilor organizațiilor locale ale partidelor aflate la Putere. Așa cum era de așteptat, tema principală a fost scandalul momentului – demiterea din partid a premierului Sorin Grindeanu, moțiunea de cenzură împotriva propriului Guvern (o premieră în politica românească) și modul în care țara este afectată de deciziile președintelui Liviu Dragnea de a face schimbări în Executiv, respectiv de refuzul primului ministru de a demisiona de la șefia acestuia.
În general mesajul transmis de ALDE Alba și PSD Alba a fost unul de ”unitate și solidaritate” cu măsurile luate de conducerile centrale, atât Ioan Dîrzu, cât și Ioan Lazăr garantând că toți membrii celor două organizații județene sunt de acord și îi susțin pe președinții Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu în demersurile pe care le vor face pentru a rezolva situația, considerând că este singura modalitate prin care poate fi respectat programul de guvernare.
”Vedeți foarte bine că e un mare scandal acum pe scena politică. ALDE rămâne consecvent și merge mai departe cu cei care au fost în alegeri, au promis alegătorilor că vor merge la guvernare împreună și chiar dacă sunt disensiuni în coaliție sau la guvernare, noi rămânem consecvenți și mergem alături de cei care au obținut unul dintre cele mai mari scoruri în alegeri și de conducerea partidului. Nu putem să mergem alături de cei care nesocotesc birourile centrale și merg ca prim ministru pe persoană fizică și își fac un guvern tot pe persoană fizică”, a declarat președintele ALDE Alba, Ioan Lazăr.
”Partidul Social Democrat este o mare familie, este o echipă și mie mi se pare corect, normal, cinstit ca la un moment dat echipa care te-a promovat să îți solicite demisia pentru a reuși să pui în aplicare prograrmul de guvernare pe care îl așteaptă toți românii. După o analiză în Comitetul Executiv a tuturor aspectelor cuprinse în programul de guvernare, pe ministere, s-a tras următoarea concluzie: au apărut niște întârzieri care, chiar dacă nu se vor vedea anul acesta, vor avea impact imediat începând cu ianuarie 2018. Pentru a nu dezamăgi românii și pentru a reuși să punem în practică programul de guvernare votat de toți românii, credem că este nevoie de un restart a celor care conduc Guvernul, pentru a reuși ca și în 2018 lucrurile să meargă din bine în mai bine. Parcă așa este făcută lumea asta, când încep și în România să meargă lucrurile spre bine, trebuie să-și introducă cineva coada și apar diverse destabilizări, chiar politice. Eu cred că ar fi fost extrem de corect, extrem de util ca premierul Sorin Grindeanu, după prima ședință a Comitetului Executiv, să se retragă de pe această funcție iar PSD-ul să vină cu un alt premier. Nu s-a ajuns la această măsură, ați văzut în Comitetul Executiv de ieri, în unanimitate. Foarte mulți președinți de organizații și-au transmis punctul de vedere și vreau să transmit și eu același mesaj: PSD-ul este unit, este o familie mare, puternică, cu oameni profesioniști, cu înțelegeri și colaborări făcute foarte bine cu colegii din ALDE. Atât domnul Tăriceanu cât și domnul Dragnea știu foarte bine ce au de făcut și săptămâna viitoare va fi una fierbinte, cu depunerea moțiunii de cenzură, luni, și noi sperăm ca miercuri să se voteze această moțiune”, a declarat președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu.
Stire in curs de actualizare
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO Au început lucrările de modernizare a iluminatului public la Stremț: Finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei
Au început lucrările de modernizare a iluminatului public la Stremț: Finanțare nerambursabilă de aproape 1 milion de lei La Stremț au început săptămâna aceasta lucrările de modernizare a iluminatului public, a anunțat primarul comunei, Traian Ștefan Popa. Potrivit edilului, lucrările în valoare de aproape 1 milion de lei se vor realiza printr-o finanțare nerambursabilă, fiind […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință