Rezultatele examenului de definitivat 2017, publicate de Ministerul Educației. Candidații pot depune contestații
Rezultatele examenului de definitivat 2017, la proba scrisă, au fost publicate, marți, de Ministerul Educației Naționale, iar candidații pot depune contestații în 25 și 26 aprilie, potrivit calendarului.
Click AICI pentru a vedea rezultatele
Contestațiile se depun la centrele de examen. Rezultatele finale se vor afișa pe 30 aprilie la centrele de examen și pe site-ul http://definitivat.edu.ro/.
Transmiterea la nivel central a tabelelor nominale cu candidații admiși și validarea rezultatelor examenului prin ordin de ministru au ca termen-limită data de 22 mai.
Proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2017, s-a desfășurat pe 20 aprilie în 42 de centre — câte unul în fiecare județ și în municipiul București.
În această sesiune, examenul național pentru definitivare în învățământ s-a organizat la 90 de discipline.
Potrivit MEN, proba scrisă a conținut itemi din domeniul disciplinei de specialitate și al metodicii predării/didacticii acesteia.
Spre deosebire de anul trecut, nivelul de competență didactică este evaluat și prin portofoliul profesional, elaborat conform precizărilor din programa de pedagogie și psihologie școlară corespunzătoare funcției didactice ocupate.
Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, scrie Agerpres.ro.
Totodată, examenul certifică și faptul că un cadru didactic debutant care a optat pentru această carieră dispune de pregătirea necesară pentru exercitarea profesiei didactice și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară, până joi dimineața: Râurile vizate
COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară, până joi dimineața: Râurile vizate Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis miercuri 8 mai 2024, o avertizare cod galben de inundații în Alba, valabilă până joi dimineața, la ora 8:00. Sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
FELICITĂRI de Paște fericit 2024. Modele de MESAJE, URĂRI și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Paști