Bursele de merit vor fi acordate și elevilor care obțin mențiuni la olimpiadele școlare internaționale
Guvernul modifică unele condiții de acordare a burselor de merit olimpic internațional pentru elevii premiați la olimpiadele școlare internaționale, astfel încât de aceste burse să beneficieze și elevii care obțin mențiuni la olimpiadele școlare internaționale, indiferent de disciplina de învățământ. Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de lege de modificare și completare a Legii 235/2010 care prevede acordarea burselor de merit olimpic internațional elevilor care obțineau premiile I, II și III la olimpiadele școlare internaționale.
Cuantumul lunar al bursei de merit acordate pentru obținerea unei mențiuni la olimpiadele școlare internaționale a fost stabilit la un nivel echivalent cu 25% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la data acordării bursei.
De asemenea, cuantumul lunar al burselor de merit olimpic internațional pentru elevii care obțin premiile I, II și II la olimpiadele școlare internaționale va fi raportat la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la data acordării bursei, după cum urmează:
— Elevii care obțin locul I la o olimpiadă școlară internațională vor primi o bursă de merit olimpic internațional în cuantum lunar echivalent cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la data acordării bursei.
— Pentru elevii care obțin locul al II-lea, cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la data acordării bursei.
— Pentru locul al III-lea, cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internațional reprezintă echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată la data acordării bursei.
Anterior, cuantumul burselor de merit olimpic internațional era raportat la salariul minim garantat pe economie la data acordării bursei.
Inițiativa Guvernului are drept scop susținerea învățământului de înaltă performanță și se înscrie pe linia programelor dezvoltate de Ministerul Educației Naționale pentru susținerea excelenței școlare în învățământul preuniversitar.
Sursa: Biroul de presă al Guvernului
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ
Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ În cazul în care România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană, economia românescă va avea extrem de mult de suferit, iar fără accesul la fondurile europene, nu vom mai putea avea nici pe departe nivelul actual de […]
REGES-ONLINE: Noua procedură de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților din România
REGES-ONLINE: Noua procedură de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților din România A fost emis și publicat în Monitorul Oficial un ordin al ministrului Muncii pentru aprobarea Procedurii de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE […]
MAI: Noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Amendă dacă locuieşti în altă parte
MAI: Noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Amendă dacă locuieşti în altă parte Au apărut noi constrângeri pentru persoanele care nu-și declară reședința reală. Până pe 10 iunie 2025 persoanele aflate în chirie sau ,,în gazdă” trebuie să anunțe adresa unde locuiesc efectiv pentru a evita sancțiuniile prevăzute de lege. Legea spune […]