La Cugir a debutat Proiectul ,,ŞCOALA FAMILIEI – educaţie pentru părinţi”
În data de 11 martie 2017 a debutat la Cugir, la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, proiectul ”Şcoala Familiei – educaţie pentru părinţi”, în cadrul căruia a fost dezbătută tema ,,Diferenţele de gen- caracteristici masculine şi feminine”, susţinută de formatorul Laura Bercu.
Bazele acestui proiect au fost puse în anul 2014 la iniţiativa cunoscutului biofizician dr.Virgiliu Gheorghe care, în urma sutelor de conferinţe din ţară şi diaspora, a ajuns la concluzia că viitorul familiei stă în părinţi bine informaţi şi în microcomunităţi. Incepând cu septembrie 2016, proiectul ,,Şcoala Familiei” a fost lansat rând pe rând în mai multe judeţe, în prezent desfăşurându-se în 12 judeţe din ţară. Proiectul propune module tematice bine sistematizate şi prezentate de către specialişti din diverse domenii. Echipa de lucru a fost constituită iniţial din psihologi, pedagogi, profesori, medici, manageri de proiect, antreprenori mulţi părinţi interesaţi.
La Cugir, modulele Şcolii Familiei sunt organizate şi găzduite de către Părintele Ioan Cândea, slujitor în cadrul Bisericii Sf. Trei Ierarhi. Temele ce vor fi abordate în cadrul viitoarelor module care se vor desfăşura în Cugir sunt:
- 26 martie – ,,Alimentaţia sănătoasă” – nutriţionist Lavinia Bratu
- 1 aprilie -,,Autoritatea şi stilurile parentale” – profesor dr. Alina Mirica
- 9 aprilie – ,,Efectele ecranelor electronice asupra sănătăţii copiilor” -formator Dan Florea
- 13 mai – ,,Educaţia caracterului” – profesor dr. Alina Mirica
- 27 mai – ,,Formarea dependenţelor la copii şi adulţi”- biolog Veronica Grădinariu.
,,A fi părinte nu este deloc uşor! Pentru a deveni model pentru copiii lor , părinţii trebuie să treacă ei înşişi printr-o continuă sculptare şi modelare a sinelui. În acest sens ,,Şcoala Familiei” vine în întâmpinarea părinţilor ajutându-i să treacă prin acest proces anevoios, oferindu-le informaţii din diverse domenii cum ar fi: neuroştiinţe, psihologie, pedagogie sau bioetică. Cu cât un părinte este mai bine informat, cu atât poate acţiona mai eficient în folosul propriilor copii, în toate etapele şi dimensiunile dezvoltării lor fizice, emoţionale, intelectuale şi spirituale”, a declarat preoteasa Silvia Cândea.
Tatiana Ungurianu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Polițiștii din Alba, activități informativ – preventive în mai multe școli din județ pentru creșterea siguranței minorilor
Polițiștii din Alba, activități informativ – preventive în mai multe școli din județ pentru creșterea siguranței minorilor Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au continuat activitățile dedicate creșterii siguranței minorilor și în această săptămână. Peste 500 de copii au beneficiat de sfaturile și recomandărilor polițiștilor. În săptămâna 16 – 20 […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor