Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

”Luna plantării arborilor”: 15 martie – 15 aprilie 2017. Direcția Silvică Alba va planta peste 150 de hectare de teren cu 850.000 de puieți

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

”Luna plantării arborilor”: 15 martie – 15 aprilie 2017. Direcția Silvică Alba va planta peste 150 de hectare de teren cu 850.000 de puieți

”Luna plantării arborilor” este unul dintre cele mai importante evenimente silvice şi ecologice, reprezentând modalitatea de sensibilizare a publicului şi a factorilor decizionali cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat organizarea sărbătorii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor. În România, acţiunea silvicultorilor, „Luna plantării arborilor“, datează din anul 1936 și a fost inițiată de un mare silvicultor, Marin Drăcea, înalt funcţionar în Ministerul Domeniilor. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial acţiunea a fost întreruptă, fiind reluată în 1964, sub titulatura de „Luna Pădurii“, până în anul 2008, când odată cu reeditarea noului Cod silvic, Legea 46/2008, s-a revenit la vechea denumire – „Luna plantării arborilor“, sub care se desfășoară aceste manifestări în prezent.

Potrivit directorului Direcției Silvice Alba, Dan Boariu, la această acțiune participă personalul silvic, elevi, studenți, precum şi membri ai comunităţilor rurale şi urbane. În această lună au loc diverse acţiuni, dar cea mai importantă este plantarea de puieţi. În campania de împăduriri din primăvara acestui an, Direcţia Silvică Alba va planta integral 154 ha, vor fi efectuate completări pe 20 ha, fiind utilizați 850.000 de puieţi din specii diferite: brad, molid, stejar, gorun, paltin, frasin, salcâm etc. De asemenea, se vor executa lucrări de întreținere a regenerărilor naturale și artificiale pe 2000 ha. ”Luna plantării arborilor“ este o sărbătoare dedicată reînvierii naturii, iar sădirea arborilor, pe lângă componenta economică, reprezintă şi continuarea ciclului vieţii. În România, majoritatea ecosistemelor naturale sunt specifice pădurilor, caracterizate printr-o mare diversitate faunistică și floristică, favorizată de poziția geografică, de varietatea reliefului, de condițiile hidrologice, climatice și pedologie.

Pădurea reprezintă baza economică a producției de lemn și alte produse specifice forestiere, dar la fel de importante sunt și funcțiile speciale de protecție a mediului, prin protecția solului împotriva eroziunii, a alunecărilor de teren și deșertificării, îmbunătățirea bilanțului hidric și asigurarea purității apelor și ameliorarea factorilor climatici dăunători. Din cauza tăierilor necontrolate efectuate de om şi a unor calamităţi naturale cum sunt furtunile puternice, dar mai ales incendiile, astăzi există suprafeţe întinse de pe care pădurea a fost nimicită. Efectele sunt: eroziunea solului şi, implicit, scăderea fertilităţii lui; inundaţiile şi alunecările de teren; creşterea concentraţiei de CO2 atmosferic şi scăderea concentraţiei de O2; seceta prelungită și accentuarea fenomenului de deșertificare.

Cele 6 milioane de hectare de păduri ale României, din care 111.000 hectare – păduri de stat și a altor proprietari – sunt în administrarea DS Alba, sunt uriaşe filtre pentru atmosfera poluată, producând anual peste 30 de milioane de tone de oxigen, consumând peste 40 de milioane de tone de dioxid de carbon, un hectar de pădure purificând într-un an 18 milioane de metri cubi de aer şi reţinând pe frunzele arborilor 80 de tone de praf, funingine, zgură şi alte substanţe nocive. Pădurea sprijină enorm agricultura, prin perdelele sale de protecţie ce asigură sporirea umidităţii atmosferei în zona culturilor agricole. De asemenea, pădurile atenuează inundaţiile, înlăturând formarea torenţilor, eroziunile solului, împiedică formarea râpelor, opresc mişcarea nisipurilor zburătoare, diminuează şi slăbesc forţa vânturilor, ajută la înmagazinarea apei în sol şi sporesc recolta de cereale. Certificarea managementului forestier, pe scurt ”certificarea pădurilor”, reprezintă un concept nou în politica forestieră, conform căruia administrația silvică trebuie să respecte legislația națională și internațională – norme și normative referitoare la managementul forestier responsabil, ținând seama de valorile sociale, de mediu și economice specifice dezvoltării durabile a pădurilor. Prin acțiunea de certificare a pădurilor se protejează ecosistemele sensibile și sunt protejate habitatele speciilor pe cale de dispariție, în condițiile dezvoltării industriale și creșterii efectivului populației din ultimele decenii.

Conștientizarea populației privind riscurile degradării mediului au condus la o atenție sporită a consumatorilor, care impun ca produsele pe care le cumpără să fie realizate cu un impact minim asupra mediului. În aceste condiții a apărut necesitatea ca produsele din lemn să provină din păduri certificate, respectiv din păduri care sunt administrate cu respectarea principiilor continuității și dezvoltării durabile a ecosistemelor fores­tiere. În acest sens, administratorii pădurilor certificate sunt obligați ca cel puțin o dată pe an să organizeze întâlniri cu factorii interesați (instituții ale statului, operatori economici, crescători de animale, comunități locale, A.P.M., I.T.M. etc.) în vederea informării privind managementul forestier.

Pentru creșterea creșterii calității vieții, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a realizat certificarea pentru aproape un milion de hectare de pădure proprietate publică a statului, aflate în administrarea sa, iar în județul Alba au fost certificate aproape 85 la sută din pădurile administrate de Direcția Silvică Alba. Acest lucru garantează că produsele fores­tiere destinate pieței sunt obținute din păduri gospodărite durabil.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | ACCIDENT rutier în zona Hotel Cetate din Alba Iulia: Trei autoturisme implicate în incident Un accident rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 23:25. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba în incident au fost implicate un număr de trei autoturisme. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe DN1, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea