Cetățean din Șibot, lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni din Cugir. Autorul a fugit de la locul accidentului
Miercuri, în jurul orei 15:30, pe strada ”Victoriei” din Cugir, la o trecere de pietoni situată (în fața Colegiului Național ”David Prodan”, a avut loc un accident soldat cu rănirea unui pieton, care traversa în mod regulamentar strada.
Potrivit agenților de Serviciul Circulație Rutieră Cugir, H.F.S.(42 ani) cu domiciliul în Șibot, în timp ce se deplasa pe trecerea de pietoni spre stația de autobuz din apropiere a fost acroșat de un autoturism, care se deplasa în direcția Vinerea – Șibot.
Autorul a fugit de la locul accidentului, martorii aflați la fața locului nereușind sa identifice nici numerele de pe mașină și nici pe autorul faptei. Cetățeanul lovit de mașină prezenta răni ușoare la piciorul drept, fapt pentru care a fost transportat cu Ambulanța la Spitalul din Cugir, unde a primit îngrijirile medicale necesare, iar după circa o oră a fost externat.
Poliția face cercetări pentru identificarea făptașului. (C.P.)
UPDATE IPJ Alba: La data de 01.02.2017, în jurul orelor 14.50, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată cu privire la faptul că, pe strada Victoriei din Cugir, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din comuna Şibot, în timp ce era angajat în traversare străzii, pe trecerea de pietoni, a fost surprins şi accidentat de un autoturism al cărui şofer şi-a continuat drumul. În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spital.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit să-l identifice pe conducătorul autoturismului, un bărbat de 32 de ani, din Cugir, care însă, în prezent, se sustrage cercetărilor. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Poliţiştii din Cugir, continuă cercetările, în vederea tragerii lui la răspundere legală.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Primele grinzi pentru viaductul de la Boița de pe autostrada Sibiu-Pitești au ajuns pe șantier: Stadiu de execuție de 32,2% a viaductului
Primele grinzi pentru viaductul de la Boița de pe autostrada Sibiu- Pitești au ajuns pe șantier: Stadiu de execuție de 32,2% a viaductului Primele grinzi pentru execuția viaductului de la Boița de pe șantierul secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești au fost transportate în șantier, a anunțat, vineri, 28 martie 2025, Compania Națională de Administrare a […]