FOTO: Accident MORTAL la Vinerea – Cugir. O fată de 19 ani și-a pierdut viața, iar alți trei tineri au fost răniți. Mașina în care se aflau a luat foc, după ce a intrat într-o conductă de gaz
Un accident grav de circulație, soldat cu decesul unei tinere și rănirea conducătorului auto și a altor doi pasageri, s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, în localitatea Vinerea – Cugir.
Potrivit agenților de la serviciul rutier, autoturismul venea pe drumul dinspre Șibot, iar în localitatea Vinerea, într-o curbă, șoferul mașinii (un Ford Focus) a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul și intrat într-un gard. În urma impactului, mașina a ricoșat într-un stâlp de electricitate, a lovit o conductă de gaz, după care a luat foc.
În urma tragicului eveniment, a rezultat decesul unei tinere de 19 ani (F.S), precum și rănirea celor trei tineri (cu vârste între aproximativ 20 și 25 ani), pasageri ai autoturismului. Acestia au reușit să iasă din autoturism înainte ca mașina să ia foc.
Potrivit martorilor, tânăra a decedat în urma traumatismelor provocate de accident.
Ceilalți trei tineri răniți au fost preluați de către un echipaj SMURD și au fost transportați la Spitalul de Urgentță din Alba Iulia, unde au rămas internați. Toți ocupanții masinii erau din Cugir. (C.P.)
UPDATE IPJ Alba:
La data de 08.01.2017, în jurul orelor 03.20, Poliţia oraşului Cugir a fost sesizată cu privire la faptul că în dreptul imobilului cu numărul 409 din localitatea Vinerea, s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că C.R.I., de 26 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism înspre Cugir, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în coliziune cu un stâlp de beton şi cu instalaţia de gaz din dreptul imobilului, după care autoturismul a luat foc.
În urma accidentului, o tânără de 19 ani, pasageră în autoturism, a decedat, şoferul autoturismului a suferit leziuni corporale grave, iar alţi doi tineri, de 24 şi 25 de ani, au suferit leziuni corporale uşoare.
Şoferului autoturismului i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | O femeie din Șugag, care a ”stat la vase” în urmă cu 61 de ani, păstrează și acum unele obiecte primite când era tânără căsătorită
VIDEO | O femeie din Șugag, care a ”stat la vase” în urmă cu 61 de ani, păstrează și acum unele obiecte primite când era tânără căsătorită Maria Lomânar, din Șugag, a participat luni, 6 mai, la ”Statu la vase”, obicei unic în țară ce are loc a doua zi de Paște. Femeia, împreună cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 9 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului