Profesor universitar de la Facultatea de Psihologie: „Nu este bine să ne comparăm copiii cu alți copii, ci să le evaluăm performanța în funcție de capacitățile lor personale”
Profesor universitar de la Facultatea de Psihologie: „Nu este bine să ne comparăm copiii cu alți copii, ci să le evaluăm performanța în funcție de capacitățile lor personale”
Comparația socială poate conduce la depresie, așa că ar trebui să avem mare grijă ce întrebări le dăm copiilor noștri atunci când vin acasă de la școală. Nu este bine să îi comparăm cu alți copii, ci să le evaluăm performanța în funcție de capacitățile lor personale.
„Eu întreb studenții. Care e salariul pe care și l-ar dori fără să exagereze? Dublăm cifra aia. Și de mâine ești angajat! Ești ca Alba ca Zăpada, apar păsărele și ciripesc în jurul tău. Până când afli colegul tău a negociat un salariu de trei ori mai mare, nu de două ori. Ne duce la depresie”, a spus Ovidiu Pânișoară, profesor universitar Facultatea de Psihologie, în cadrul emisiunii Doctor de bine de la Pro TV.
Astfel, evaluarea corectă se face în raport cu propria persoană. Tocmai din acest motiv în cele mai multe țări vestice există un carnet de elev electronic. Notele le știe profesorul și le afla doar elevul în cauză sau părintele, în niciun caz toată clasa.
„Eu compar într-o clasă elevii. Deja am o problemă, iar comparația socială – capra vecinului- societatea română învață din familie „trebuie să fii mai frumos ca celălalt, nu trebuie să fii bogat, ci mai bogat decât celălalt”. E o comparație păguboasă. Ajungem să avem nivelul de creștere al depresiei extrem de mare. Nu ar trebui să mă intereseze nivelul clasei. Eu am obținut o notă pentru ce pot eu în raport cu mine”, a mai spus Ovidiu Pânișoară.
Prin urmare, atunci când copilul dumneavoastră ajunge acasă de la școală nu insistați cu întrebări de genul: „Ce ai făcut la școală?”; „Ce notă ai luat?”; „Ce notă au luat ceilalți?”. Ce poți face în schimb? Îi poți arăta copilului tău că îi ești alături, că îl încurajezi și că ești mândră de rezultatele lui, mai ales dacă vezi că chiar depune efort.
„Un copil dacă este trist, nefericit, dacă are performanțe proaste la școala, ar fi bine să te duci undeva să întrebi, nu să-l consideri prost și că nu are performanțe bune la școală. E foarte important să vorbim de la om la om, nu de la poză la poză”, spune Elena Brănaru, medic primar psihiatrie pediatrică.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Culiță Sterp, accident pe autostrada Cluj-Alba Iulia. BMW-ul în care se afla, făcut praf, după ce a lovit o căprioară
Culiță Sterp, accident pe autostrada Cluj-Alba Iulia. BMW-ul în care se afla, făcut praf, după ce a lovit o căprioară Culiță Sterp a fost implicat ieri noapte într-un accident pe autostrada Cluj–Alba Iulia, după ce BMW-ul în care se afla a lovit o căprioară. Culiță Sterp, cunoscutul artist de muzică de petrecere, a trecut azi-noapte […]
FOTO | ACCIDENT TERIBIL pe DN1F: O femeie de 50 de ani și un băiat de 12 ani și-au pierdut viața. Mașina în care se aflau s-a răsturnat după ciocnirea cu o autobasculantă
Accident teribil pe DN1F: O femeie de 50 de ani și un băiat de 12 ani și-au pierdut viața. O mașină s-a răsturnat după ciocnirea cu o autobasculantă Un accident rutier cu consecințe grave s-a produs, vineri, 9 mai 2025, pe DN1 F, în județul Cluj, pe raza localității Mihăiești. O femeie și un băiat […]
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO
Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația de 9 milioane de euro pentru modernizarea unei hale unde se va produce muniție NATO Uzina Mecanică Cugir a reluat licitația prin care urmează să contracteze un operator economic pentru modernizarea unei hale în care ar urma să fie produsă muniție de tip NATO, investiție estimată la 9 milioane […]