Rămâi conectat

Sport

România – Suedia, prima semifinală a CE de handbal feminin

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat programul meciurilor de sâmbătă, 18 decembrie, pentru locurile 5-6, plus cele două semifinale, echipa României urmând a evolua de la ora 15.30, cu Suedia, la CE din Danemarca şi Norvegia. Naţionala tricoloră antrenată de Radu Voina s-a calificat în semifinale încă de marţi, iar miercuri şi-a aflat şi adversara, Suedia. Cele două echipe se vor confrunta sâmbătă, în prima semifinală a zilei, de la ora 15.30, în timp ce duelul nordic, între Danemarca şi Norvegia, va avea loc de la ora 18.00. Tot sâmbătă, de la ora 12.30 este programat meciul pentru clasarea pe locurile 5-6, între Franţa (grupa a II-a) şi Muntenegru, Rusia sau Croaţia (grupa I), în funcţie de rezultatele meciurilor disputate aseară. Finala mică a Campionatului European de handbal feminin va avea loc duminică, de la ora 15.30, iar cea mare, pentru medaliile de aur, de la ora 18.00. Primele trei clasate la CE din Danemarca şi Norvegia obţin automat calificarea la CM din 2011 (Brazilia), cărora li se alătură şi Rusia, în calitate de deţinătoare a titlului mondial. (M.N.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, event în Emiratele Arabe Unite! Victorie în Cupa Președintelui, împotriva formației lui Olăroiu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

FOTO: Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, event în Emiratele Arabe Unite! Victorie în Cupa Președintelui, împotriva formației lui Olăroiu! Sezon de vis pentru Shabab Al Ahli Dubai, echipă unde activează masorul Valentin Ciofu, din Ocna Mureș, care a realizat eventul în Emiratele Arabe Unite! Cucerirea titlului este o certitudine din punct de vedere matematic, […]

Citește mai mult

Sport

Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0) | Remiză în orașul viorilor

Dan HENEGAR

Publicat

în

Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0) | Remiză în orașul viorilor Metalurgistul Cugir a remizat în deplasare cu Avântul Reghin, formație deja retrogradată, scor 1-1 (0-0) și matematic, elevii lui Lucian Itu sunt scăpați de griji (în condițiile în care FRF nu a anunțat exact câte echipe vor retrograda de pe locul 8, după ce […]

Citește mai mult

Sport

ACS Mediaș – CSU Alba Iulia 0-1 (0-1), gol Banyoi | Studenții, victorie împotriva victimei favorite

Dan HENEGAR

Publicat

în

ACS Mediaș – CSU Alba Iulia 0-1 (0-1), gol Banyoi | Studenții, victorie împotriva victimei favorite CSU Alba Iulia s-a impus în disputa externă cu ACS Mediaș, victima favorită a universitarilor în play-off. Scorul a fost deschis de golgheterul Banyoi (37), care a profitat de eroarea lui Avram și, scăpat singur a marcat cu un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea