Rămâi conectat

Actualitate

Ghid de recomandări de bune practici pentru instrumentarea dosarelor de daună auto RCA și CASCO, aprobat de ASF

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ghidul privind recomandări de bune practici pentru instrumentarea dosarelor de daună auto RCA și CASCO în vederea protejării drepturilor consumatorilor de servicii și produse de asigurare a fost aprobat de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, în ședința de miercuri.

daune asigurariPotrivit documentului, ghidul va fi publicat pe site-ul ASF, pentru consultare publică, timp de 30 de zile și va face obiectul unui comunicat transmis separat.

Totodată, s-a decis analiza, în premieră, a perioadei de dezdăunare (despăgubire — n.r.) și soluționare a dosarelor de daună deschise la asigurători în semestrul II 2015, în baza polițelor de asigurare obligatorie auto RCA. ”Consiliul ASF a hotărât introducerea raportărilor trimestriale și integrarea analizei în Raportul de piață trimestrial/semestrial. Dezdăunarea este obiectivul principal de supraveghere privind apărarea drepturilor asiguraților, potrivit legii”, se mai precizează în comunicatul Autorității.

Tot în ședința de miercuri, Consiliul ASF a mai decis, printre altele, sancționarea unui număr de 25 brokeri de asigurare/reasigurare care nu au respectat prevederile legale privind transmiterea raportărilor periodice la Autoritatea de Supraveghere Financiară și majorarea capitalului social al AXA Life Insurance S.A. cu suma de 20,49 milioane de lei de la 74,7 milioane de lei la 95,22 milioane de lei.

Consiliul ASF se întrunește în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcționare și pentru supravegherea eficientă a piețelor financiare nebancare, a participanților și operațiunilor pe aceste piețe.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale

Ziarul Unirea

Publicat

în

18-19 iulie 2024 | COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba și alte județe din țară: Vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torențiale ANM A emis joi dimineața o avertizare meteo cod galben de furtună valabil în Alba și alte județe din țară, în intervalul 18 iulie, ora 10 – 19 iulie, ora 02. Citește și: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea