Rămâi conectat

Actualitate

Carambol cu 3 mașini, la Lancrăm. Șoferul care a provocat accidentul, transportat la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

AccidentJoi, 18 august, în jurul orei 13.10, D.V., de 39 de ani, din Cîmpeni, judeţul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Principală din Lancrăm, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un altul care circula, în aceeași direcţie de mers şi era condus de un bărbat din judeţul Prahova.

În urma accidentului, D.V., şoferul ce a provocat accidentul, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Sebeş, fără a rămâne internat.

Toţi conducătorii auto, implicați în accident, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Pentru a nu fi implicaţi în astfel de evenimente rutiere, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când sunt în coloană, iar pentru un plus de siguranţă să mărească distanţa între vehicule.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vor pleca multinaționalele din România și se vor naționaliza firmele dacă iese George Simion președinte? Ce spune economistul Radu Georgescu

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vor pleca multinaționalele din România și se vor naționaliza firmele dacă iese George Simion președinte? Ce spune economistul Radu Georgescu Economistul Radu Georgescu a explicat într-o postare pe rețelele de socializare care este opinia sa în ceea ce privește principalele îngrijorări ale românilor. „Vreau o țară ca afară! Să nu mă tragă nimeni pe sfoară! […]

Citește mai mult

Actualitate

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vremea în România: Cea mai friguroasă noapte din ultimii 46 de ani la Bâlea Lac Meteorologii au înregistrat o temperatură minimă de minus 6,3 grade Celsius în cursul nopții la Bâlea Lac, aceasta fiind cea mai friguroasă noapte de 12 mai din ultimii 46 de ani, după ce termometrele au arătat minus 5,5 grade în […]

Citește mai mult

Actualitate

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Economiștii CFA avertizează un scenariu sumbru pentru România în cazul îndepărtării de UE: Nivelul de trai va scădea semnificativ În cazul în care România s-ar îndepărta de Uniunea Europeană, economia românescă va avea extrem de mult de suferit,  iar fără accesul la fondurile europene, nu vom mai putea avea nici pe departe nivelul actual de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea