Clement Negruț, PMP Alba: ,,Grija” statului față de cetățenii săi
Mă întreb de multe ori cum mai suportă cetățenii acestei țări lipsa de grijă a statului față de ei, fapt pe care îl constatăm din păcate de prea multe ori. Ne amintim că nu de mult timp membrii Asociației Operatorilor de Transport Rutier Apulum au recurs la un protest spontan blocând traficul pe DN1 între Sebeș și Alba din cauza bătăii de joc la care sunt supuși prin obligația de a plăti un RCA exorbitant.
Chiar într-o emisiune televizată, reprezentantul acestei asociații afirma că pentru un camion de transport nou, fără niciun istoric în privința evenimentelor rutiere, suma care trebuie plătită pe un an de zile pentru asigurarea obligatorie poate ajunge la 5.000 de euro; asta în condițiile în care într-o altă țară a Uniunii Europene, pentru același vehicul s-ar plăti undeva la 700 de euro, însă cu mult mai multe beneficii. Pentru un camion cu vechime și care are un istoric, asigurarea poate ajunge la sume exorbitante și care nu pot fi nicidecum acoperite din activitatea care se desfășoară cu acel vehicul.
Transportatorii simt că statul nu-i protejează deloc în fața firmelor de asigurări, majoritatea cu capital străin, și astfel se crează un cadru favorabil pentru operatori de transport străini, care au cheltuieli mult mai mici. Trebuie să mai spun că România a pierdut enorm după acciza lui Ponta deoarece o serie de transportatori preferă acum să alimenteze din afara țării, unde găsesc prețuri mult mai bune la carburanți. Iată cât de bine îi sprijină statul pe întreprinzătorii din acest domeniu.
Un alt exemplu de ,,grijă” din partea statului este față de agricultori. Oamenii sunt într-o situație critică. Din declarații ce aparțin președintelui Asociației Crescătorilor de Bovine din România, până la ora actuală nu s-au primit banii pentru zootehnie, Ajutor Național Tranzitoriu sau Sprijin Cuplat Zootehnic. Mulți producători nu au primit nimic nici pe vegetal. Acești agricultori trebuie să-și vândă produsele pe o piață europeană liberă concurând cu alți producători care beneficiază de multiple forme de sprijin din partea statelor unde activează.
Am dat doar două exemple prin care am arătat câtă lipsă de grijă are statul în acest moment față de cetățenii săi. Am mai putea vorbi la acest capitol și despre sănătate și despre educație și despre mediu, pentru că nici în aceste sectoare nu simțim grija statului față de cetățean.
Românii trebuie să se simtă protejați în țara lor. Și mă refer acum nu la protecția oferită de armată ci și la cea economică. Pentru ca țara noastră să prospere este nevoie ca și agricultura și toate celelalte sectoare ale economiei să fie sprijinite de stat prin diverse forme. Antreprenorul român trebuie încurajat. Cetățeanul român trebuie să simtă că România e a lui și nu vândută altora!
Deputat Clement Negruţ, preşedinte PMP Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | USR Alba a depus lista de candidați la Consiliul Județean Alba, iar Marius Nicolae Rof deschide lista
Comunicat de presă | USR Alba a depus lista de candidați la Consiliul Județean Alba, iar Marius Nicolae Rof deschide lista USR Alba a depus lista de candidați pentru Consiliul Județean Alba. În fruntea listei se află Marius Nicolae Rof, un lider remarcabil, cu studii juridice avansate și o vastă experiență în atragerea fondurilor europene. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare